Grupul austriac Erste a finalizat achiziţionarea unei participaţii majoritare de 49% în Santander Bank Polska şi a unei participaţii de 50% în Santander Towarzystwo Funduszy Inwestycyjnych (TFI) de la Banco Santander, parte a grupului spaniol Santander.
Tranzacţia, evaluată la aproximativ 7 miliarde de euro, transformă Erste Group în principalul acţionar al celei de-a treia bănci din Polonia ca mărime a activelor.
Santander Bank Polska va trece printr-un proces de rebranding în al doilea trimestru al anului 2026. La Adunarea Generală Extraordinară a Santander Bank Polska, pe 22 ianuarie, acţionarii vor vota schimbarea numelui băncii în Erste Bank Polska.
Această achiziţie strategică marchează un pas important în consolidarea poziţiei Erste Group în Europa Centrală şi de Est şi extinde prezenţa sa pe una dintre cele mai dinamice pieţe din Europa, se arată în comunicatul grupului austriac.
”Erste Group şi Santander Group încheie o nouă alianţă strategică pentru a deservi mai bine clienţii corporativi şi instituţionali dincolo de graniţe. Santander oferă acces la reţeaua sa internaţională şi la platformele globale de produse, în timp ce Erste contribuie cu vasta sa experienţă în Europa Centrală şi de Est. Clienţii corporativi şi instituţionali vor beneficia, de asemenea, de o gamă mai largă de servicii în domeniul bancar corporativ, de investiţii, în gestionarea numerarului, finanţarea exporturilor, precum şi soluţii comerciale şi de capital circulant”, spune reprezentanţii Erste.
Analiştii estimează că achiziţia va duce la o îmbunătăţire semnificativă a profitabilităţii Erste Group. Pentru 2026, randamentul capitalului propriu tangibil (ROTE) este estimat la aproximativ 19%, în timp ce câştigul pe acţiune este anticipat să crească cu peste 20%.