ZF 24

Explicaţiile unui expert pentru managementul de stat defectuos: Modul în care se fac promovările şi pregătirea oamenilor din sistemul de stat sunt sursa problemei

Sorin Roibu, managing partner al firmei de consultanţă şi executive search Arthur Hunt, care a lucrat anterior, timp de zece ani, în cadrul Ministerului Apărării. Foto Silviu Matei

22.01.2014, 21:18 887

Nebuloasa creată în jurul accidentului –  unde principala vină a căzut, până la urmă, pe şefii autorităţilor care nu au luat deciziile necesare, la timpul potrivit şi după cum le indica legea – scoate din nou la suprafaţă o problemă veche a administraţiei româneşti: managementul defectuos al instituţiilor de stat.

Cinci instituţii mari (Ministerul de Interne, Ministerul Transporturilor, Ministerul Apără­rii Naţionale, Ministerul Sănătăţii şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale) au ajuns la con­cluzia, potrivit notei transmise ieri către pre­mie­rul Victor Ponta, că ROMATSA, regia auto­nomă care controlează traficul aerian aflată sub coordonarea Transporturilor, nu a făcut ceea ce ar fi trebuit să facă, potrivit legii, în cazul unui accident aviatic.

Fie că a fost vorba de demiteri sau de demisii făcute de către şeful guver­nu­lui, situaţia creată în jurul acci­den­tului arată că pregătirea oame­ni­lor din sistemul de stat este de­fi­citară, iar o comunicare mai bu­nă între instituţii ar fi ajutat la evitarea unor probleme.

„Problema pleacă de la re­sursele umane, pentru că profe­sio­niştii sunt greu de menţinut în struc­turile de stat, iar oamenii nu sunt bine pre­gătiţi. La stat, promovările se fac după motive care nu au nicio legătură cu competenţa, iar ma­nagementul nu este bazat pe obiective“, a spus Sorin Roibu, managing partner al firmei de consultanţă şi executive search Arthur Hunt, care a lucrat anterior, timp de zece ani, în cadrul Ministerului Apărării.

De profesie ofiţer specializat în rachete anti­aeriene, Roibu a mai precizat că în cadrul in­stituţiilor de stat o altă mare deficienţă, pe lân­gă cea de management, este comunicarea în situaţii de criză, pentru că oamenii nu sunt pre­gă­tiţi pentru astfel de situaţii.

„Pe hârtie, oamenii au toate trainingurile fă­cute, ţin minte că îi numeam «turişti» pe cei care petreceau mai mult timp în străinătate, la pro­grame de formare, decât la serviciu. Însă în re­alitate pregătirea lor este deficitară. Eu am plecat din sistem din cauza oamenilor“, a mai spus Roibu.

Lipsa de pregătire de specialitate a angaja­ţi­lor, neasumarea de responsabilităţi, trainingul pentru gestiunea situaţiilor de criză de­ficitar şi numirile politice la conducerea structurilor importante de stat sunt principalele deficienţe care conduc la astfel de situaţii.

Cum a justificat ROMATSA:

În cazul în care o persoană din avionul aterizat forţat sună la 112 (lucru care s-a şi întâmplat), nu se mai planifică o căutare de către ROMATSA, iar Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă stabileşte paşii pentru salvarea supravieţuitorilor.

Ce spune Guvernul că nu a funcţionat corect în cazul accidentului:

  • ROMATSA nu a avut un rol activ în acest caz, cum îi cerea legea;

  • ROMATSA nu a luat măsurile pentru stabilirea zonei de căutare a aeronavei dispărute.

  • ROMATSA nu a declanşat operaţiunile de căutare.

  • ROMATSA nu a solicitat sprijinul Centrului de Operaţii Aeriene din cadrul Ministerului Apărării.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 23.01.2014

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO