ZF 24

Extrema-stângă câştigă în Grecia: Syriza, pe primul loc, urmat de Noua Democraţie -exit-poll

 Extrema-stângă câştigă în Grecia: Syriza, pe...

Autor: Mihai Draghici

25.01.2015, 19:12 915

Formaţiunea de extremă-stânga Syriza se clasează pe primul loc în scrutinul legislativ din Grecia, cu un scor cuprins între 35,5% şi 39,5%, fiind urmată de partidul conservator Noua Democraţie, cu o cotă între 23% şi 27%, conform sondajelor efectuate la ieşirea de la urne, relatează AFP.

Partidul Zori Aurii, de extremă-dreapta, se situează pe locul al treilea, cu 6,4%, fiind urmat de mişcarea de centru-stânga Potami, cu 6,2%.

Partidul Comunist (KKE, de stânga) este cotat cu 5%, iar socialiştii (PASOK), cu 4,5%.

"Pare a fi o victorie istorică; alegătorii greci au transmis un mesaj care nu influenţează doar Grecia, ci răsună în întreaga Europă", a declarat Panos Skourletis, purtătorul de cuvânt al partidului de extremă-stânga Syriza.

Dacă sondajele se vor confirma, Alexis Tsipras, în vârstă de 40 de ani, are şanse să devină cel mai tânăr premier pe care Grecia l-ar avea în ultimii 150 de ani.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO