ZF 24

EY vrea să recruteze aproape 200 de oameni. Jumătate din posturi vizează candidaţi fără experienţă. „Ne aşteptăm la 20 de CV-uri pe câte un job de entry-level.“

Andreea Mihnea, directorul de HR al EY România

„Noile generaţii nu mai sunt atât de conformiste, vor să li se explice de ce trebuie să facă anumite lucruri, să li se ceară soluţii. Tinerii ştiu care este valoarea lor, vor să lucreze flexibil, să li se ceară părerea. Acum, ca om de HR, nu mai poţi încadra un om în post, ci trebuie să mulezi jobul pe omul respectiv.“

Andreea Mihnea, directorul de HR al EY România „Noile generaţii nu mai sunt atât de conformiste, vor să li se explice de ce trebuie să facă anumite lucruri, să li se ceară soluţii. Tinerii ştiu care este valoarea lor, vor să lucreze flexibil, să li se ceară părerea. Acum, ca om de HR, nu mai poţi încadra un om în post, ci trebuie să mulezi jobul pe omul respectiv.“

Autor: Corina Mirea

01.03.2016, 13:00 8723

Firma de audit şi consultanţă EY, unul dintre cei mai mari jucători de profil de pe piaţa locală, are în plan angajarea a circa 200 de persoane anul acesta. Cel puţin 80 dintre noii angajaţi vor veni din rândul celor care se află în ultimii ani de studiu sau care au ieşit recent de pe băncile facultăţilor, restul joburilor fiind adresate oamenilor cu experienţă în domeniu, potrivit Andreei Mihnea, directorul de HR al EY România.

„Am crescut foarte mult în ultimul timp, numai anul trecut am recrutat 250 de persoane. Este, cumva, o evoluţie firească a businessului nostru pentru că mereu apar proiecte noi sau există câte o competenţă pe care nu o avem în echipă şi pe care trebuie să o găsim. Dar cred că anul acesta ne stabilizăm, nu vom mai ajunge la acelaşi volum de recrutare pe poziţii de juniori ca anul trecut“, explică Andreea Mihnea, cea care conduce politicile de HR ale celor 700 de angajaţi din cadrul EY România. Ea a preluat frâiele HR-ului pentru companie în urmă cu aproape trei ani, iar de-a lungul carierei s-a format în firme precum Aims Human Capital (executive search), IBM, PayPoint România sau Tchibo.

Ea mai precizează că, pe lângă noile proiecte care apar în mod natural în zona de audit (unde angajaţii au grijă ca firmele-client să fie în linie cu legislaţia), în zona de consultanţă sau pe segmentul de tranzacţii, oamenii de HR din companie trebuie să găsească angajaţi şi pentru divizii/servicii nou create, cum ar fi cea de sustenabilitate. În plus, şi fluctuaţia de personal joacă un rol important în planul anual de recrutări. Compania are însă de unde alege, având în vedere că pentru poziţiile scoase la concurs pe entry-level anul trecut a primit în jur de 2.000 de aplicaţii, iar anul acesta directorul de HR se aşteaptă la alte 1.600-1.700 de aplicaţii. Cele 80 de poziţii de juniori scoase la concurs pentru anul în curs fac parte dintr-o campanie de recrutare care începe în mod „tradiţional“ pentru EY în prima parte a anului şi la sfârşitul căreia, în iunie, îşi alege preferaţii. Aceştia încep să lucreze efectiv din luna septembrie, iar anul trecut aproximativ 100 de tineri au fost recrutaţi în acest mod. Job-urile de anul acesta vizează birourile EY din toate oraşele în care este prezentă (Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara şi Iaşi).

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO