Familia Zaig a pus bazele producătorului de vin cu acelaşi nume acum şapte ani şi în această peroadă a investit din fonduri proprii şi fonduri europene 700-800.000 de euro în plantarea viţei de vie şi în cramă.
„Este o cramă de familie. De altfel, familia noastră are istorie şi tradiţie în viticultură. O bună parte dintre terenuri ne-au fost luate de regimul comunist, însă ne-au rămas nişte parcele mici pe care le-am lucrat şi până în ’90“, povesteşte Eckehardt Zaig, cel care deţine businessul alături de familia sa.
Astfel, acum Casa de Vinuri Zaig din localitatea Teaca, judeţul Bistriţa-Năsăud are 1,5 hectare de viţă de vie veche, plantată între 1920 şi 1925. Între timp, în ultimii 15 ani, a fost plantată şi vie nouă.