ZF 24

Finanţele pregătesc rectificarea bugetară. Ce cheltuieli vor fi ajustate pentru a face posibilă reducerea TVA la pâine?

Deficitul bugetar a fost stabilit pentru 2013 la 2,1% din PIB pe metodologia cash şi 2,4% din PIB pe metodologia europeană (ESA 95%). După primele cinci luni deficitul bugetar raportat de Ministerul Finanţelor a ajuns la 1,05% din PIB. Foto Silviu Matei

Deficitul bugetar a fost stabilit pentru 2013 la 2,1% din PIB pe metodologia cash şi 2,4% din PIB pe metodologia europeană (ESA 95%). După primele cinci luni deficitul bugetar raportat de Ministerul Finanţelor a ajuns la 1,05% din PIB. Foto Silviu Matei

Autor: Claudia Medrega

21.07.2013, 21:23 534

Rectificarea bugetară va fi realizată de guvern la sfârşitul lunii iulie şi rămâne de văzut cum vor fi „acomodate“ în buget corecţiile financiare de 800 mil. euro (0,57% din PIB) decise de Comisia Europeană şi dacă vor fi găsite fonduri care să facă posibilă reducerea TVA la pâine, începând cu luna septembrie, în condiţiile menţinerii deficitului bugetar în limitele stabilite cu partenerii internaţionali.

Deficitul bugetar a fost stabilit pentru 2013 la 2,1% din PIB pe metodologia cash şi 2,4% din PIB pe metodologia europeană (ESA 95%). După primele cinci luni deficitul bugetar a ajuns la 1,05% din PIB. Ritmul de creştere al veniturilor a fost modest, de 4,6%, acestea neţinând pasul cu creşterea cheltuielilor şi reflectând doar parţial ascensiunea economiei, după cum au arătat analiştii.

Corecţiile financiare de 800 milioane de euro (0,57% din PIB) au fost decise de Comisia Europeană în urma presuspendării, în 2012, a cinci programe operaţionale sectoriale, iar trecerea la buget a acestor corecţii a fost calificată recent de premierul Victor Ponta ca o măsură „dureroasă pentru buget“.

Corecţiile financiare sunt bani reţinuţi din ceea ce Comisia Europeană ar urma să dea României drept rambursări pentru cheltuielile efectuate în cadrul proiectelor dezvoltate cu fonduri nerambursabile (ei pot fi recuperaţi, ulterior, prin alte proiecte, dar nu foarte rapid şi nu anul acesta). Astfel, din ceea ce îi va fi rambursat României anul acesta (sau în viitor) pe fonduri structurale, 800 milioane de euro îi vor fi reţinuţi. În legea bugetului pe 2013, totalul cheltuielilor pentru „proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile“ este de 13 mld. lei (2 mld. euro), iar banii trebuie recuperaţi din rambursările de la Bruxelles, altfel ei sunt contabilizaţi la „deficit bugetar“, care, obligatoriu, trebuie să rămână la sub 3% din PIB. Guvernul va trebui fie să reducă proporţional suma pentru astfel de plăţi anticipate către beneficiarii de fonduri UE, fie să taie banii din altă parte.

În ceea ce priveşte reducerea TVA la pâine, premierul Victor Ponta a declarat la un post TV că experţii FMI sunt sceptici în ceea ce priveşte eficienţa acestei măsuri şi nu le place ideea, dar decizia aparţine, până la urmă, guvernului.

Reducerea TVA la pâine, anunţată iniţial pentru luna iulie, nu va putea fi aplicată nici de la 1 august, ci „probabil la 1 septembrie, dacă totul este foarte bine“, a spus premierul Ponta, citat de Mediafax.

În luna mai, premierul spunea că pentru proiectul de reducere a TVA la pâine va trebui să fie alocată suma de 250 mil. lei, iar  FMI a transmis guvernului să aloce aceşti bani din altă parte şi să nu meargă doar pe ideea că îi va recupera din evaziunea fiscală.

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 22.07.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO