• Leu / EUR4.7231
  • Leu / GBP5.2496
  • Leu / USD4.2103
ZF 24

Firmele de IT îşi plătesc salariaţii cu 400 de euro în plus faţă de 2007

Firmele de IT îşi plătesc salariaţii cu 400 de euro în plus faţă de 2007

Foto Shutterstock

Autor: Corina Mirea

11 iun 2014 1492

Salariile din industria IT au ajuns în luna martie la maximul istoric al ultimilor opt ani, angajaţii câştigând, în medie, aproape 3.900 de lei net.

Chiar dacă în 2012 şi 2013 companiile păreau să fi tăiat din elanul angajaţilor, oferind salarii mai reduse cu sub 1% faţă de luna martie a anilor anteriori, în prezent ei îşi plătesc oamenii cu 400 de euro în plus faţă de 2007 (adică de două ori mai mult), potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică (INS).

„Anul acesta am simţit o creştere a salariilor în piaţă, chiar dacă nu extraordinară şi asta pentru că există o presiune foarte mare din partea tot mai multor companii mici cu profil IT care se deschid în România şi care reprezintă o competiţie serioasă la nivel de recrutare pentru oricine din industrie”, este de părere Brânduşa Fecioru, directorul de HR al producătorului local de software TotalSoft.

Specialiştii în HR susţin că, în realitate, creşterea din indus­tria IT ar putea fi semnificativ mai mare, având în vedere că tot mai multe companii aleg să îşi plătească oamenii sub alte forme (PFA, contracte de colaborare sau drepturi de autor).

Citiţi în continuare pe ZF Corporate:

- numărul de absolvenţi ai facultăţilor de profil, impactul asupra pieţei muncii în sectorul de IT

- opinia lui Andrei Pitiş, preşedintele ANIS, despre rit­mul de recrutare şi reticenţa tinerilor pentru domeniu

- explicaţia lui Dragoş Gheban, managing partner al firmei cu activităţi în domeniul resurselor umane Catalyst Solutions, pentru evoluţia salariului mediu din industria IT în martie

- datele Brain­spot­ting despre salariul in IT

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7231
Diferență: -0,2408
Ieri: 4.7315
Azi: 4.2103
Diferență: -0,2322
Ieri: 4.2103
Azi: 5.2496
Diferență: 0,2578
Ieri: 5.2727
Azi: 4.2861
Diferență: 0,4641
Ieri: 4.2800