Plafonarea adaosului comercial, care se aplică în prezent la 21 de produse agricole şi alimentare, va fi extinsă la toate produsele procesate în România.
Mai mult, vor fi plafonate şi preţurile inputurilor agricole, a anunţat Florin Barbu, Ministrul Agriculturii, într-o conferinţă de presă.
"Toate produsele care sunt procesate în România vor avea adaos comercial plafonat, printr-o OUG. Mai avem o discuţie cu retailerii şi procesatorii, nu au un termen când va intra în vigoare. Vorbim de zeci de mii de produse cu adaos plafonat. (...) OUG e finalizată 90%", a spus Florin Barbu, ministrul Agriculturii.
El a completat că decizia este una corectă, pentru că se vede o scădere a preţurilor produselor incluse în lista celor cu adaos plafonat, schimbare importantă pentru consumatori.
"Zahărul, faţă de anul trecut, când a fost introdus adaosul plafonat, a scăzut cu 24%. Era 10-11 lei, acum găsim cu 5,5 lei în magazine", a întărit el.
Actul normativ de plafonare a adaosurilor comerciale pentru unele produse agricole şi alimentare a intrat în vigoare de la 31 martie 2024 şi e valabil până la 31 decembrie 2024, conform OUG 67/2023.
Florin Barbu a mai spus că decizia a fost bună pentru întreg lanţul, deoarece, din datele sale, retailerii şi procesatorii au un profit mai mare acum, iar vânzarea alimentelor de baza cu adaos plafonat a crescut cu 50%.