ZF 24

FMI revine luni la Bucureşti ca să discute despre CAS

Andrea Schaechter.

Andrea Schaechter.

Autor: Claudia Medrega

28.05.2014, 00:04 237

Misiunea Fondului Monetar Internaţional (FMI), con­dusă de Andrea Schaechter, va reveni la Bucureşti la începutul săptămânii viitoare pentru a discuta cu autorităţile române  posibilitatea reducerii contribuţiilor sociale.

Ce de-a treia evaluare a acordului stand-by preventiv se va finaliza în 16 iunie. Specialiştii FMI vor avea discuţii şi cu organizaţiile de business, bănci, reprezentanţi ai partidelor politice şi ai sindicatelor, potrivit informaţiilor transmise de Fond.

FMI şi Comisia Europeană nu au agreat, deocamdată, reducerea contribuţiilor de asigurări sociale (CAS) şi nici ajustarea cotei TVA la alte produse alimentare, susţinând că orice relaxare fiscală trebuie să fie însoţită de măsuri de compensare. Astfel, discuţiile pe această temă au fost amânate până în această vară, când va fi analizată evoluţia încasărilor bugetare. În proiecţia bugetară pentru 2014 nu au fost incluse ajustări ale acestor taxe, ci doar majorarea salariilor şi pensiilor, însoţită de noi impozite şi creşterea accizelor şi redevenţelor.

Echipele FMI şi Comisiei Europene s-au aflat la Bucu­reşti în perioada 21 ianuarie - 4 februarie pentru discuţii pri­vind prima şi a doua evaluare a programului economic con­venit anul trecut.

Iar la sfârşitul lunii martie Consiliul Director al FMI a aprobat cele două evaluări ale acordului preventiv.

FMI şi-a exprimat îngrijorarea în cel mai recent raport privind România că Guvernul ar putea să relaxeze ţintele fiscale prin creşterea cheltuielilor şi reducerea taxelor în contextul presiunilor electorale, mai ales al alegerilor prezidenţiale, în timp ce puternice grupuri de interese ar putea exercita presiuni pentru întârzierea reformelor.

România are în derulare un acord preventiv de 4 mld. euro cu FMI şi Uniunea Europeană, din care nu inten­ţionează să acceseze fonduri.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO