ZF 24

Foştii prizonieri de război spun că ruşii nu respectă Convenţiile de la Geneva

Foştii prizonieri de război spun că ruşii nu...

Autor: Mediafax

04.04.2022, 18:33 52

Ucrainenii care au fost prizonieri de război consideră că tratamentul rusesc a încălcat Convenţiile de la Geneva. De asemenea, Ucraina anunţă că are 600 de prizonieri ruşi.

Prizonierii de război ucraineni care se întorc în ţară consideră că tratamentul la care au fost supuşi de către Rusia în timpul captivităţii a încălcat Convenţiile de la Geneva, a declarat mediatoarea ucraineană pentru drepturile omului, Lyudmyla Denisova.

Potrivit Sky News, aceasta a spus că unii dintre foştii prizonieri au raportat că au fost ţinuţi în subsoluri, li s-a refuzat hrana şi au fost forţaţi să îşi dea jos uniformele.

Convenţiile de la Geneva stabilesc standarde juridice internaţionale privind tratamentul umanitar în caz de război. Rusia nu a comentat imediat acuzaţiile.

Tot luni, reprezentanţii Ucrainei au anunţat că au 600 de prizonieri de război ruşi, potrivit Reuters.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO