ZF 24

Fostul angajat al SGG Marcel Păvăleanu şi alte cinci persoane, arestaţi pentru spălare de bani

Autor: Daciana Ilie

19.10.2013, 11:30 273

Potrivit purtătorului de cuvânt al Tribunalului Prahova, judecătorul Gabriela Mihai, magistraţii acestei instanţe au admis, în noaptea de vineri spre sâmbătă, propunerea procurorilor de la Parchetul Curţii de Apel Ploieşti de arestare preventivă, pentru 28 de zile, a inculpaţilor Marcel Cristian Păvăleanu, Victoria Enică, Cecilia Cristina Stroe, Bogdan Ionuţ Şerban, Elena Giluela Ştefănescu şi Emilia Loredana Dobre.

Toţi cei şase au atacat decizia instanţei, recursul urmând să fie judecat la Curtea de Apel Ploieşti.

Fostul angajat al SGG Marcel Păvăleanu şi alte cinci persoane au fost reţinuţi, joi, sub acuzaţiile de evaziune fiscală şi spălare de bani, în urma unor achiziţii şi livrări de mărfuri şi servicii prin aproximativ 60 de societăţi comerciale din Bucureşti şi judeţul Prahova, unele de tip "fantomă", prejudiciul fiind de 149.800.000 lei.

În acelaşi dosar procurorii au cerut mandat de arestare şi pentru alte două persoane - Răzvan Alexe şi Corneliu Popa -, însă cauza celor doi a fost disjunsă din lipsă de procedură, urmând să fie judecată în 21 octombrie.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, Răzvan Alexe şi Corneliu Popa nu au fost găsiţi, iar procurorii au cerut eliberarea unor mandate de arestare în lipsă.

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, răspunzând unei întrebări, că nu îl cunoaşte pe fostul angajat SGG Marcel Păvăleanu şi nu ştie cu ce s-a ocupat acesta.

Marcel Cristian Păvăleanu este membru al PSD Prahova, fiind cunoscut drept un apropiat al conducerii acestei organizaţii judeţene, implicându-se activ în campania electorală a USL de anul trecut.

Preşedintele PSD Prahova, Mircea Cosma, a declarat corespondentului MEDIAFAX că Păvăleanu a fost propus de PSD Prahova pentru a lucra la SGG.

"Ştiu că atunci când mi-au cerut un om pentru SGG am dat un economist, care e el. Asta era în martie, sau ianuarie, februarie, nu mai ştiu. Ni s-a spus să avem o propunere şi am făcut vreo trei şi l-au ales pe el", a spus Cosma.

Mircea Cosma a mai spus că Marcel Păvăleanu nu deţine o funcţie de conducere în PSD Prahova. Păvăleanu este preşedintele organizaţiei locale Plopeni a PSD.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO