ZF 24

Fostul ministru Gheorghe Pogea a fost numit şef la CrisTim

Fostul ministru Gheorghe Pogea a fost numit şef la CrisTim

Autor: Gabriel Razi

29.09.2013, 21:18 3775

Gheorghe Pogea (58 de ani), care a fost ministru de finanţe în cabinetul Emil Boc în perioada decembrie 2008-decembrie 2009, ocupă de la începutul lunii august poziţia de director general al grupului CrisTim, compania antreprenorului Radu Timiş şi unul dintre cei mai mari producători de mezeluri de pe piaţa locală cu afaceri de 64 mil. euro.

Pogea a fost şef la Finanţe în cel mai greu an de criză atunci când România s-a împrumutat cu 20 de miliarde de euro de la Fondul Monetar Internaţional. De numele lui Pogea se leagă şi introducerea impozitului forfetar.

„Din data de 6 august sunt directorul general al grupului CrisTim. Am avut activitate în consultanţă la CrisTim timp de 7-8 luni în prealabil, iar apoi am primit această propunere pe care am acceptat-o. Gestionez strategia de dezvoltare a grupului“, spune Gheorghe Pogea.

El este absolvent al Institutului Politehnic Bucureşti şi deţine titlu de doctor în ştiinţa şi ingineria materialelor.

Între 1996 şi 2000 a fost director general al Siderurgica Hunedoara, iar în perioada 2001-2008 a ocupat pe rând fotoliul de director general al Marmosim şi Titan Mar, ambele companii controlate de Adriean Videanu.

Citiţi mai multe pe www.zfcorporate.ro

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 26.09.2013

ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO