ZF 24

Numărul de infecţii din Europa creşte pentru a şasea săptămână consecutivă pe măsură ce programele de vaccinare continuă să dezamăgească. Franţa înăspreşte din nou măsurile de carantină

Sursa foto: Profimediaimages.ro

Sursa foto: Profimediaimages.ro

Autor: Eduard Ivanovici

01.04.2021, 13:42 1202

Măsurile de carantină vor fi extinse pe întreg teritoriul Franţei, a anunţat preşedintele Emmanuel Macron, conform Euronews.

Circulaţia pe timp de noapte va rămâne neschimbată, francezii având nevoie de autorizaţie între 7 seara şi 6 dimineaţa. În plus, cetăţenii se vor putea deplasa la maxim 10 kilometri de domiciliu.

De asemenea, şcolile vor rămâne închise timp de trei săptămâni, însă elevii vor intra într-o vacanţă de două săptămâni pe 12 aprilie. Astfel, pe 26 aprilie vor reveni în clase doar cei din grădiniţe şi ciclurile primare, iar pe 3 mai se vor întoarce la şcoală elevii de gimnaziu şi liceu.

Măsurile au fost lansate pentru a combate al treilea val de COVID-19, având în vedere că ţara înregistrează zeci de mii de cazuri şi sute de decese în fiecare zi.

„Pandemia accelerează (...) Dacă rămânem uniţi în următoarele săptămâni, vom putea vedea lumina de la capătul tunelului”, a spus preşedintele Macron.

Oficialii din spitalele pariziene au avertizat deja că vor începe să refuze pacienţi din cauza lipsei de spaţiu. Ulterior, Gabriel Attal, un purtător de cuvânt al guvernului, a declarat: „Un lucru este cert: Franţa nu va refuza pacienţii bolnavi. Alegerea pacienţilor nu este o opţiune”.

Între timp, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a descris programele de vaccinare din Europa drept „inacceptabil de încete”, în condiţiile în care numărul de infecţii din regiune a crescut pentru a şasea săptămână consecutivă.

Potrivit agenţiei ONU, în acest interval de timp au fost infectaţi peste 1,6 milioane de oameni în cele 51 de ţări europene din cadrul OMS.

Doar 4,7% din populaţia Uniunii Europene a primit a doua doză a vaccinului anti-coronavirus, fiind administrate aproape 72,5 milioane de doze.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO