ZF 24

Gabriela Horga, Vicepreşedinte, Autoritatea de Supraveghere Financiară : Piata locală are un potential mare, neatins încă, iar primul pas este modernizarea cadrului de reglementare. Modificările al Legea 24 cresc gradul de transparentă pentru investitori

Conferinţa ZF Piaţa de capital 2024

Gabriela Horga, Vicepreşedinte, Autoritatea de...

Autor: Roxana Rosu

19.09.2024, 10:12 111

ASF are o strategie de dezvoltare a pietei de capital, iar în pilonii principali ai activitătii ASF trebuie să fie şi dezvoltarea, nu doar supravegherea şi autorizarea. Piata locală are un potential mare, neatins încă. Primul pas este modernizarea cadrului de reglementare, tinând cont de experienta trecută, de minusurile din anii anteriori, a declarat Gabriela Horga, Vicepreşedinte, Autoritatea de Supraveghere Financiară în cadrul conferintei ZF Piaţa de capital 2024.

”Au fost proiecte blocate în trecut, iar OUG ”trenulet” a rezolvat multe probleme. Modificările la Legea 24 vor rezolva alte probleme, precum fluidizarea timpului necesar unei majorări de capital, a punerii în aplicare a unei hotărâri judecătoreşti. Acest proiect a fost adoptat miercuri în Guverm şi intenţionăm să solicităm o dezbatere parlamentară în procedură de urgenţă pentru a asigura implementarea rapidă a acestor măsuri. Vom finaliza şi proiectul de lege privind ecosistemul de fonduri, care prevedere simplificarea unor proceduri, care include introducerea unei noi categorii de investitori, cel semi-profesional, etc”.

Proiectul Legii 24 urmăreşte transpunerea a două directive europene şi îndeplinirea unor obiective din Strategia naţională privind dezvoltarea pieţei de capital aferentă perioadei 2023-2026.

Ce a mai declarat Gabriela Horga:

Modificările din Legea 24 cresc gradul de transparentă pentru investitori. În zona de supraveghere se vrea creşterea gradului de supraveghere şi se vede o scădere a numărului emitentilor care nu raportează rezultatele financiare în pragul legal. ASF nu poate interveni în administrarea unei societăti comerciale, investitia trebuie să fie urmărită şi când investeşti în titlu şi pe tot parcursul ei.

Vrem simplificarea accesului la bursă, fără a trece granita în care investitorul nu mai este protejat. Îi sunt respectate drepturile, dreptul la informatii, el trebuie să cunoască instrumentul în care investeşte, să citească prospectul unei emisiuni, listări.

Amenzile sunt proportionale faptei, sanctiunile în piata de capital cresc pe măsură ce emitentul este avertizat mai des.

Cerintele de transparentă cresc prin Legea 24, ele sunt aliniate cerintelor europene. Din punct de vedere al supravegherii, când aceste obligatii de transparentă nu sunt respectate, trebuie să venim cu sanctiuni, pentru a scădea numărul emitentilor care nu respect legislatia.

La creşterea numărului de investitori, cred că a ajutat proiectul de lege privind impozitarea detinerilor cu 1% şi 3% şi retinerea la sursă, a contribuit şi eliminarea contributiilor de sănătate. Vedem multe portofolii mici, investitorii de retail fiind încurajati de aceste facilităti fiscale, de debirocratizare şi de simplificarea accesului la bursă. Educatia financiară are un rol foarte important, trebuie să întelegem cum investim, ce e un intermediar.

Este necesară educatia financiară şi pe zona SMT, pentru a întelege cum ajută piata de capital o companie ca sursă de finantare. Este o modalitate prin care compania poate creşte, poate implementa principii de guvernantă, care însă cresc costurile şi nevoia de capital. Companiile trebuie să aibă un stimul să se îndrepte spre bursă în pofida costurilor.  

Activitătile neautorizate sunt principalele amenitări pentru noi. Peste 40% din petitii vin din zona de raportare a înşelăciunilor, a promisiunilor de randament foarte mare, investitii care nu există, intermediari care nu există.  Fiind fapte penale, ASF nu le poate sanctiona, ci le transmite spre politie. Noi emitem alerte, facem educatie financiară şi putem solicita furnizorilor de retele să blocheze accesul al aceste siteuri false.

 Limitarea la 10% din programele de răscumpărare a fost necesară pentru a proteja activul net al unui fond, dar şi pentru că investitorii trebuie să ştie la ce se aşteaptă într-un program de răscumpărare, într-un an. Anterior se lansau prea multe programe uneori, unul după altul. Limitarea se aplică tuturor fondurilor.

Nu putem limita politica unui asset manager.

Aş întreba fondurile de investitii de ce nu îşi diversifică portofoliile şi în zona de IMM=uri, în zona de dezvoltare a economiei. Aş avea întrebări în zona e disclosure, care trebuie crescută. Şi mi-aş dori ca ele să se implice mai mult în zona de educatie financiară.

 Lichiditatea pe AeRO va creşte odată ce piata va fi mai ordonată, când vom merge spre IMM=uri. Nevoile de raportare sunt absolut necesare acolo pentru a creşte increderea investitorilor. Fondurile de pensii nu sunt foarte interesate de piata AeRo, dar când apar companii atractive această piată creşte. Încrederea invetitorilor este foarte importantă şi ea depinde şi de transparenta companiilor.

Anul acesta, am avut o listare pe piata reglementată, una pe AeRo. Avem în lucru o analiză pentru o listare tehnică. Şi am avut o listare de obligatiuni pe piata AeRO.

Fondurile de pensii sunt o sursă mare de dezvoltare a pietei de capital, dar  şi a economiei, când investesc în companii, în fonduri de investitii. Ele pot avea un rol şi pe zona de parteneriate public-privat, dar e nevoie de o discutie la nivel guvernamental.  Cred că ar fi nevoie de o relaxare a legislatiei pe această zonă.