ZF 24

Garanti a făcut profit mai mare în primul trimestru, dar a pierdut un sfert din venituri

Garanti a făcut profit mai mare în primul trimestru,...

Autor: Ciprian Botea

14.05.2014, 00:00 377

Subsidiarele locale ale grupului turc Garanti au înregistrat în primul trimestru un profit net de aproape 11 mil. euro, cu 7% peste nivelul din perioada ianuarie-martie 2013, deşi au pierdut aproape un sfert din veniturile nete, care au ajuns la 34 mil. euro. Garanti Bank, un jucător de talie medie pe piaţă, a contribuit cu 9,2 mil. euro la profitul raportat de turci din operaţiunile locale. Veniturile băncii au însumat 28 mil. euro. Cele trei instituţii financiare deţinute de bănci, specializate pe credite de consum, leasing şi credite ipotecare, au obţinut, de asemenea, profit. Primele două au raportat câte un un plus de 0,6 mil. euro, iar compania de credite ipotecare un profit de 0,2 mil. euro. Compania de credite ipotecare urmează însă să fie absorbită de bancă, potrivit unei decizii din luna martie a adunării generale a acţionarilor. Banca avea la sfârşitul primului trimestru credite de peste 1,1 mld. euro, cu 10% peste nivelul din martie 2013. Volumul depozitelor atrase de la clientelă a avut o creştere de 33% în ultimul an. Garanti nu a precizat la ce volum de depozite a ajuns, dar la finalul anului trecut avea depozite de 540 mil. euro. Banca a încheiat primul trimestru cu o reţea de 78 de sucursale şi agenţii. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO