Global Vision, businessul fondat de Sorin Preda şi cu activităţi atât în zona de birouri cât şi în sectorul industrial, vrea să lanseze o divizie dedicată investiţiilor şi dezvoltării proiectelor de energie verde şi propria platformă de investiţii imobiliare deschisă altor investitori, în urma tranzactiei de 110 milioane euro cu WDP, al doilea cel mai mare jucător din piaţa de logistică.
Joint venture-ul dintre Global Vision şi Globalworth a anuntat săptămâna trecută finalziarea vânzării către WDP România a 136.374 mp de suprafaţă închiriabilă şi a unui teren în Constanţa cu un potenţial de dezvoltare de 300.000 mp GLA. Această tranzacţie vizează patru clădiri industriale şi logistice de clasă A din Bucureşti, Constanţa şi Târgu Mureş, cu o valoare totală aproximativă de 110 milioane de euro.
”În cei 20 de ani de activitate, am dezvoltat peste 500.000 mp de spaţii industriale şi logistice de top, care au devenit locul de desfăşurare a afacerilor pentru companii importante din întreaga lume. Suntem mândri să anunţăm această tranzacţie cu WDP, cu care consider că împărtăşim aceleaşi valori: spirit antreprenorial, pasiune, integritate, agilitate, flexibilitate, încredere şi responsabilitate pentru un viitor sustenabil al generaţiilor următoare. Uitându-ne spre viitor, rămânem dedicaţi dezvoltării infrastructurii logistice şi industriale din România şi diversificării domeniilor noastre de expertiză în alte segmente de piaţă imobiliară, dar şi în alte industrii precum energie sau tehnologie”, a spus Sorin Preda, CEO si Fondator Global Vision.
În acest sens, Global Vision va crea o nouă divizie în cadrul grupului, dedicată investiţiilor şi dezvoltării proiectelor de energie verde.
În plus, grupul urmează să dezvolte şi să lanseze propria platformă de investiţii imobiliare deschisă altor investitori. Această platformă va finanţa achiziţii şi dezvoltări de proiecte inovatoare şi sustenabile identificate în pieţe cu potenţial ridicat din România şi nu numai, facilitând astfel creşterea şi extinderea la nivel internaţional, a adăugat Sorin Preda.
Tranzactia cu WDP a inclus un proiect de 76.994 mp în zona Chitila, din Bucureşti, un centru logistic regional de 18.263 mp în Târgu Mureş, şi două proprietăţi din Constanta, cu o suprafaţă totală de 41.117 mp, împreună cu un teren pentru dezvoltare cu un potenţial total de peste 300.000 mp GLA, în apropierea celui mai mare port de la Marea Neagră. Aceste active sunt direct adiacente zonei portuare principale şi dispun de o viitoare conectivitate feroviară. Există deja autorizaţia de construire pentru o a treia proprietate, negocierile comerciale fiind în curs.
Fondată în urmă cu 20 de ani de Sorin Preda, Global Vision este o afacere de familie cu peste 1,8 milioane de metri pătraţi dezvoltaţi şi 800.000 de metri pătraţi administraţi în cadrul diviziei sale de administrare a activelor şi proprietăţilor.
În ultimul an, Global Vision a livrat peste 100.000 de metri pătraţi de birouri, spaţii industriale şi logistice.