ZF 24

UPDATE - Greva generala la BCR. Cititi aici de ce nu s-au inteles sindicalistii cu managementul bancii

Greva generala la BCR
12.01.2009, 13:08 122

Federatia Sindicatelor Independente din BCR a notificat astazi managementul BCR ca a cerut membrilor sai sa declanseze greva generala, pe termen nelimitat, incepand cu data de miercuri, 14 ianuarie, ora 09.00 am. Actiunea este determinata in principal de revendicari de natura salariala.

Decizia FSI survine in contextul in care Contractul Colectiv de Munca a expirat la sfarsitul anului trecut, iar sindicalistii nu au ajuns la un acord cu conducerea bancii pentru un nou contract, se arata intr-un comunicat BCR.

Potrivit BCR, sindicalistii au respins de sase ori ofertele facute de managementul bancii, ultima dintre ele fiind propusa vinerea trecuta. Iata ce prevedea oferta BCR pe anul 2009:
- mentinerea majoritatii drepturilor din Contractul Colectiv de Munca pe 2008, mentionand clar ca stimulentele de vacanta si de Craciun sunt legate de performantele financiare ale bancii – banca este dispusa sa stabileasca criterii de performanta impreuna cu sindicatul pentru a asigura corectitudine si transparenta;
-in plus, banca isi va indeplini angajamentul de a acorda o marire de salariu cu 50% din rata inflatiei pe 2008.

Reprezentantii BCR au mai spus ca se angajeaza sa pastreze 8.700 de angajati si extinderea retelei.

De cealalta parte, reprezentantii FSI au solicitat la conciliere mentinerea prevederilor CCM 2008, cu unele modificari agreate anterior cu conducerea BCR, precum si o crestere suplimentara a salariilor cu 3% care se adauga la majorarea cu 50% din rata inflatiei pe 2008, se mai precizeaza intr-un comunicat BCR.

 


 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO