ZF 24

Grindeanu despre discuţiile privind participarea PSD la guvernare: „Am primit un mandat deschis. Curentul majoritar din partid este cel de a fi în opoziţie”

Grindeanu despre discuţiile privind participarea PSD la...

Autor: Mediafax

20.05.2025, 16:39 567

„Eu, astăzi, vă spun ce mandat am primit de la colegii mei şi nu vreau să îl depăşesc. V-am spus, curentul majoritar din partid este cel de a fi în opoziţie, dar mandatul primit de mine este acela de a fi deschis la orice soluţie. Eu voi veni în faţa colegilor şi le voi spune ceea ce rezultă din dialogul pe care îl vom avea, cu alte partide politice”, spune noul lider interimar al PSD.

El precizează că PSD nu va fi de acord niciodată cu creşterea TVA la 25%.

„Văzând lucrurile şi făcând, eu v-am spus că în acest moment avem acest mandat în alb. Vom comunica de fiecare dată. Nu iau o decizie de unul singur. Şi voi merge cu o echipă la negociere, în niciun caz singur”, arată el, precizând că din echipa de negociere vor face parte Lia Olguţa Vasilescu, Corneliu Ştefan de la Dâmboviţa, George Soldan şi preşedintele Camerei Deputaţiilor, Şerban Ciprian.

Noul lider al PSD a mai spus că social democraţii au „înţeles mesajul oamenilor şi de aceea trebuie să venim cu soluţii şi raţiune”.

„Opinia care pare a fi majoritară este de a avea o opoziţie constructivă, urmează o perioadă de decizii care trebuie să fie susţinute, iar PSD va oferi această susţinere pentru soluţii raţionale, logice şi bune pentru români”, a precizat Sorin Grindeanu.

Discuţiile privind alianţa de guvernare vor avea loc în următoarele zile cu preşedintele ales al României, Nicuşor Dan, şi cu liderii PNL, USR şi UDMR.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels