Grup Şerban Holding, unul dintre liderii industriei agroalimentare din România, va derula investitii de 62,5 milioane euro în următorii patru ani, într-o fabrică de procesare a cartofilor french fries în judetul Bacău şi extinderea capacităţii de depozitare frigorifică pentru legume.
Investitiile vor fi co-finantate prin două proiecte aprobate pentru finanţare la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), fondurile nerambursabile însumând 38 milioane euro.
Proiectul privind Fabrica de Procesare a Cartofilor a fost depus de companie prin Programul Naţional de Investiţii InvestAlim pe 24 decembrie 2023 şi declarat eligibil cu finanţare pe 24 septembrie 2024. Fondurile vor acoperi instalarea unei linii robotizate de procesare a cartofilor prăjiţi congelaţi şi a fulgilor de cartofi în localitatea Sascut, judeţul Bacău.
Investitia totală în fabrică se ridică la 47,2 milioane euro, din care 28,3 de milioane de euro reprezintă fonduri de stat, nerambursabile.
“Companiile care se opresc din expansiune mor mai devreme sau mai târziu. Privind spre viitor, următorul obiectiv al GSH în materie de proiecte este dezvoltarea unei industrii slab reprezentate în România: procesarea cartofilor pentru producţia de cartofi prăjiţi congelaţi şi fulgi de cartofi.“, a declarat Nicolae Şerban, fondator al Grupului Şerban Holding.
Linia va fi cea mai mare linie de procesare a cartofilor din România cu capital românesc şi va avea o capacitate de 6 tone pe oră de cartofi prăjiţi şi 1,2 tone pe oră de fulgi de cartofi. Producţia va fi destinată atât pieţei locale, cât şi celei internaţionale. Capacitatea anuală a fabricii va fi de 30.000 tone de cartofi prăjiţi şi 6000 tone de fulgi de cartofi.
De asemenea, Grup Şerban Holding lucrează la implementarea sistemului Sustainable Social Ecosystem, un concept care va atrage şi educa fermierii locali. Fabrica de la Sascut va folosi atât cartofi din producţia proprie a grupului, cât şi cartofi din producţia fermierilor locali.
"Faptul că folosim cartofi din producţia proprie, precum şi cartofi din producţia fermierilor locali, reprezintă un avantaj major, oferindu-ne capacitatea de a controla calitatea pe tot lanţul de producţie şi de a furniza produse de înaltă calitate." a declarat Nicolae Şerban, fondator al Grupului Şerban Holding.
Cel de-al doilea proiect cu finantare AFIR are în vedere realizarea unor hale de depozitare şi procesare a cartofilor, finanţat prin măsura DR 22 - Investiţii în condiţionarea, depozitarea şi procesarea produselor agricole şi pomicole. Valoarea totală a investitiei este de 15,3 milioane de euro, din care 9,99 milioane euro fonduri de stat, nerambursabile.
Proiectul include construcţia a 5 hale frigorifice, fiecare cu o capacitate de 6.000 de tone, pentru o capacitate totală de 30.000 de tone. De asemenea, proiectul prevede un depozit logistic de 5.000 metri pătraţi şi o linie de sortare, spălare şi ambalare a cartofilor, cu o capacitate de 10 tone pe oră de produs finit.
Până la finalul anului 2024 Grup Şerban Holding va consolida poziţia pe piaţă ca principal depozitar frigorific din România, cu o capacitate de 21.500 de tone. După finalizarea proiectului, grupul va dispune de o capacitate totală de 51.500 de tone de depozitare frigorifică.
"Prin cele două proiecte – fabrica de procesare a cartofilor şi halele de depozitare şi procesare – completăm ciclul iniţiat de Grup Şerban Holding în ultimii ani. Aceste investiţii, realizate prin proiectul naţional InvestAlim şi cu sprijinul fondurilor europene prin AFIR, închid cercul lanţului nostru de producţie: de la recoltare, la procesare, depozitare şi livrare. Astfel, obţinem un control complet al procesului, asigurând o calitate constantă şi o eficienţă superioară.", a declarat Irina Şerban, co-fondatoare Grup Şerban Holding.
Acţiunile Grup Şerban Holding sunt listate pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti începând cu data de 28 februarie 2022 şi se tranzacţionează sub simbolul GSH. În prezent, compania are o capitalizare de piaţă de aproximativ 286 milioane de lei.
Grupul şi-a început activitatea în Oneşti, în 1994, şi este activ în agricultură, comerţ cu cereale, plante oleaginoase şi legume, creşterea bovinelor Angus şi a ovinelor Ile de France, panificaţie, patiserie-cofetărie, alimentaţie publică (lanţ propriu de magazine – Băcăniile Şerban, Grill, cafeteria LuMA), distribuţie şi transport.
Compania a înregistrat în primele şase luni ale anului un profit net de 11 milioane de lei, cu 83% peste nivelul aceleiaşi perioade din 2023. Veniturile au scăzut cu 2% la 256,3 milioane de lei,