Grup Şerban Holding, deţinut de familia Şerban din Bacău, inaugurează Ferma Avicolă Moldavia, o investiţie de 11,5 milioane euro, din care 7,5 milioane euro fonduri europene nerambursabile, prin care compania vrea să consolideze oferta locală de ouă sub brandul Moldavia.
Inagurarea fermei vine în contextul în care piaţa se confruntă cu un deficit considerabil de ouă proaspete, spun reprezentanţii companiei.
La eveniment a participat şi ministrul Agriculturii, Florin Barbu.
”Este una dintre cele mai importante investiţii în infrastructura avicolă românească, concepută pentru a creşte capacitatea de producţie internă şi pentru a asigura o ofertă constantă de ouă locale. Ferma, amplasată pe aproape 55.000 mp, include opt hale pentru găini ouătoare adulte (160.000 capete) şi două hale pentru tineretul de înlocuire (40.000 capete)”, se arată în comunicatul publicat la BVB.
Capacitatea anuală de producţie este estimată la 50 de milioane de ouă, care vor fi comercializate sub brandul Moldavia, noua marcă proprie a Grup Şerban.
Grupul, fondat în Oneşti în 1994 de Irina şi Nicolae Şerban, a avut în 2024 o cifră de afaceri de 600 de milioane de lei, în creştere cu 4% faţă de anul precedent, şi un profit net de 14,3 milioane de lei. Grupul este format din următoarele companii: Grup Şerban Holding, Interagroaliment, Ferma Avicolă, Fabrica de Pâine Şerban, Şerban Distribuţie, Fyn Invest Danmark, Luma Land, Moldavia Farms şi Cooperativa Câmpuri Aurii.
România are peste 44 de milioane de păsări ouătoare, majoritatea în cele aproape 3 milioane de gospodării, iar 10 milioane dintre acestea sunt destinate consumului industrial, conform Eurostat şi INS. Cu 10 milioane de găini ouătoare, România se află pe locul opt în Uniunea Europeană între jucătorii industriali. România produce 5,8 miliarde de ouă într-un an, conform datelor INS. Din această cantitate, Nicolae Şerban, fondatorul Grup Şerban Holding, a spus că circa 3,5 miliarde de ouă ajung în comerţ, iar restul sunt produse şi consumate de micii fermieri şi gospodării. Piaţa ouălor de consum este estimată la 700-800 milioane euro.