Grupul austriac Erste, proprietarul BCR, a anunţat luni că va prelua 49% din acţiunile Santander Bank Polska Group, subsidiara poloneză a băncii spaniole, pentru aproximativ 6,8 miliarde de euro, potrivit unui anunţ publicat de Erste la BVB.
Tranzacţia vizează şi un pachet de 50% din acţiunile Santander Towarzystwo Funduszy Inwestycyjnych S.A. („Santander TFI”) pentru aproximativ 200 milioane euro.
Santander Bank Polska este a treia cea mai mare bancă din Polonia după active, cu o cotă de piaţă de peste 8%, şi este, de asemenea, una dintre cele mai profitabile bănci din ţară.
Santander TFI este o companie de administrare a activelor cu un portofoliu de 6 miliarde de euro în active gestionate la nivelul lunii decembrie 2024.
.„Prin achiziţia propusă a unui pachet de control în Santander Bank Polska ne îndeplinim un obiectiv strategic de lungă durată: în calitate de principal creditor din Europa Centrală şi de Est, ne continuăm extinderea în regiune şi intrăm pe una dintre cele mai dinamice şi profitabile pieţe bancare din Europa. Erste Group a fost fondat cu un scop clar: să promoveze prosperitatea şi sănătatea financiară. Anunţul de astăzi, care include şi noua cooperare strategică semnată cu Santander Group pentru a valorifica punctele noastre forte în beneficiul clienţilor din regiunile noastre-cheie, ne deschide calea pentru a ajuta milioane de oameni în plus să prospere.”, a declarat Peter Bosek, CEO al Erste Group.
În urma achiziţie participaţiei în Santander Bank Polska, Erste Group îşi consolidează poziţia de principal creditor din Europa Centrală şi de Est prin creşterea portofoliului de credite din regiune de la 94 miliarde de euro la 131 miliarde de euro, conform datelor din decembrie 2024.
În plus, prin integrarea Santander Bank Polska în reţeaua sa, Erste Group îşi creşte baza totală de clienţi cu aproximativ 36%, ajungând la circa 23 de milioane de clienţi, iar baza de clienţi din CEE cu aproximativ 50%, atingând în jur de 18 milioane de clienţi în afara Austriei. Populaţia potenţial bancabilă a Erste Group din Europa Centrală şi de Est ar creşte cu aproximativ 66%, ajungând la 78 de milioane, se mai arată în comunicatul grupului austriac.
În urma anunţului, acţiunile Erste înregistrează luni, la ora 12.00 (ora României), o creştere de circa 6,5% pe Bursa de la Viena şi se tranzacţionează la preţul de 62,7 euro pentru o acţiune, la o capitalizare de piaţă de peste 25,7 miliarde de euro.