Grupul TeraPlast, cel mai mare procesator de polimeri din Europa de Sud-Est, a înregistrat în primul semestru al anului 2026 o cifră de afaceri consolidată de 574 milioane de lei, în creştere cu 4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit raportului financiar publicat la BVB.
Evoluţia a fost susţinută în principal de Diviziile Instalaţii şi Ambalaje, care generează aproape 90% din veniturile Grupului.
În schimb, grupul a raportat o pierdere de 4 milioane lei, comparativ cu un profit net de 3,4 milioane de lei în primul semestru din 2025.
”Teraplast a recuperat o parte importantă din pierderea de 10,6 milioane de lei înregistrată după primul trimestru al anului curent datorită profitului de 6 milioane de lei din T2/2026. Cu toate acestea, rezultatul net a fost afectat de creşterea cheltuielilor financiare, generate de diferenţele de curs valutar şi de costurile cu dobânzile, care au fost cu 2,2 milioane de lei peste nivelul înregistrat în S1/2025.”, se arată în raport.
În aceeaşi perioadă, marja brută a crescut cu 9% în valoare absolută, de la 206,5 milioane de lei în S1/2025 la 224,4 milioane de lei în S1/2026. Ca pondere în cifra de afaceri, marja brută a urcat de la 37% la 39%.
EBITDA consolidată s-a situat la 42,5 milioane de lei, în scădere cu 9%, ca urmare a reducerii volumelor vândute în diviziile Instalaţii şi Granule. Astfel, marja EBITDA consolidată a fost de 7,4%, faţă de 8,5% în perioada similară a anului trecut.
„Nu putem controla contextul economic sau geopolitic, dar putem controla felul în care ne conducem compania. În primul semestru al anului, costurile cu transportul au crescut cu aproape 4 milioane de lei faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În loc să acceptăm această situaţie ca pe un dat, am decis să acţionăm. Am adus în echipa Grupului un român care şi-a construit cariera în ultimii 30 de ani în străinătate, coordonând flote de transport internaţionale. Sunt convins că experienţa şi expertiza lui vor contribui la eficientizarea acestei activităţi şi la reducerea costurilor. Acesta este modul în care am construit TeraPlast timp de peste 30 de ani: identificăm problemele, luăm decizii şi investim în oameni care pot face diferenţa.” a declarat Dorel Goia, Preşedintele Consiliului de Administraţie TeraPlast.
Vânzările în afara României au ajuns la 202,8 milioane de lei, în creştere cu 4%, menţinând o pondere de 35% din cifra de afaceri consolidată.
Din punct de vedere cantitativ, Grupul a vândut 60.000 de tone în primul semestru al anului, cu 5% mai puţin decât în perioada similară din 2025, pe fondul reducerii cererii din piaţa de Granule şi al cererii sub potenţial din punct de vedere cantitativ din piaţa de Instalaţii.
„Prima jumătate a anului reflectă un context de piaţă diferit de la o divizie la alta, numitorul comun fiind presiunea asupra costurilor şi volumele mai reduse din anumite segmente, care au influenţat profitabilitatea Grupului. Trimestrul al doilea ne-a ajutat să recuperăm din pierderea înregistrată în prima parte a anului, având în vedere că EBITDA a crescut cu 30% în al doilea trimestru din 2026 faţă de trimestrul 2 din 2025 şi am înregistrat un profit net de 6 milioane de lei. În perioada următoare ne concentrăm pe creşterea profitabilităţii şi reducerea gradului de îndatorare. Începând cu trimestrul al treilea, vom consolida şi operaţiunile din Spania care vor contribui la acest obiectiv. Astfel, rămânem rezilienţi în perioade de volatilitate şi ne continuăm dezvoltarea pe termen lung, având la bază investiţiile realizate în ultimii ani, extinderea internaţională şi măsurile de eficientizare implementate la nivelul Grupului.” a declarat Bogdan Crăciunaş, Director Financiar al Grupului TeraPlast.
Grupul TeraPlast este compus din companiile TeraPlast (România, Republica Moldova, Ungaria, Austria şi Spania), TeraGlass (România), TeraPlast Recycling (România), TeraBio Pack (România), Pro-Moulding (România şi Ungaria), Optiplast (Croaţia) şi companiile Aquatica Experience Group (România).
Compania-mamă a Grupului, TeraPlast SA, este listată la Bursa de Valori Bucureşti din 2 iulie 2008, sub simbolul TRP. Acţionarul principal al companiei este Dorel Goia, cu 46,8% din acţiuni.