ZF 24

Guvernarea fără obiective

Guvernarea fără obiective

Este foarte bine că ministrul turismului, IMM-urilor şi mediului de afaceri, Maria Grapini, a ieşit ieri într-o conferinţă de presă şi a prezentat un bilanţ pe primele şase luni din 2013 al instituţiei pe care o conduce, dar intenţia este insuficientă.

Miniştrii României, din orice partid ar face parte, fac încă o dată şi încă o dată aceeaşi greşeală: au impresia că rolul lor este să legifereze şi nu să administreze. Astfel, este foarte bine că există această nevoie de a avea un bilanţ, dar un bilanţ fără indicatori este ca şi cum te-ai scălda într-o piscină goală.

Este uriaş, este magic cuvântul cu care începe documentul de 11 pagini prezentat ieri de ministrul Grapini: „RAPORT“. Este ceea ce lipseşte din toate guvernările României de după ’89.

Oricine preia puterea are ca primă grijă să semneze acte normative. Ei cred că asta înseamnă guvernarea, când abia descărcarea acestor acte normative, hotărâri de guvern, norme sau legi în acţiuni ale mediului privat sau ale statului pentru schimbări într-un sector sau altul este cea care contează.

Cu alte cuvinte, nu poţi să vii cu un document pe care îl numeşti „Raport privind IMM-urile, mediul de afaceri şi turismul“ fără să ai indicatori comparaţi cu situaţia anterioară.

Cum sună însă „raportul“ doamnei Grapini: „Capitolul 1. Sectorul IMM şi mediul de afaceri. A) iniţiative de OUG, OG, HG, memorandumuri, reorganizări“. Şi sunt enumerate zece proiecte de hotărâre, note de informare şi propuneri de norme, în care sunt enumerate iniţiativele ministerului privind mediul de afaceri, dar nu este evidenţiat în niciun fel care a fost efectul aplicării acestor iniţiative.

Câte microîntreprinderi erau în decembrie 2012 în România, câte sunt în iunie 2013? Câte ajutoare de minimis (finanţare nerambursabilă pentru întreprinderi mici şi mijlocii) s-au acordat pe primele şase luni din 2013 şi în ce valoare şi câte s-au acordat şi în ce valoare în perioada similară din 2012?

Urmează programele pentru IMM-uri: este menţionat, spre exemplu, programul „Mihail Kogălniceanu“ care presupune subvenţia unor credite. Dar câte credite s-au acordat astfel subvenţionate în primele şase luni din 2013? Dacă doamna Grapini şi-ar fi pus problema în acest fel, ar fi aflat că acest program a fost un eşec pentru că a rămas fără finanţare.

Aceasta arată că, pur şi simplu, modul de gândire al celor care conduc ministerele este viciat. Astfel, ei nu au conştiinţa faptului că administrarea se face prin date. Un întreprinzător îşi compară în fiecare zi vânzările cu cele din săptămâna, din luna sau din anul anterior, iar comparaţia se face atât cu ceea ce s-a petrecut în trecut, cât şi cu ceea ce şi-a bugetat. El poate să-şi schimbe organigrama, poate să învârtă scaunele în jurul mesei de şedinţe de 100 de ori. Dacă la sfârşitul zilei vânzările sunt mai mici, înseamnă că are o problemă.

Aceasta lipseşte administraţiei româneşti: guvernarea prin indicatori. Dar pentru asta este necesară cunoaşterea indi­catorilor relevanţi pentru un domeniu de activitate sau altul. Aici este deja o mare problemă – din cei 26 de miniştri ai guvernului Ponta poate există 2 sau 3 care pot spune la orice oră din zi şi din noapte 5 indicatori relevanţi ai sec­torului de activitate pe care îl coordonează.

Când îi întrebi de indicatori, miniştrii României încep să se enerveze: „Nu mă întrebaţi cifre“, spun ei. Sunt speriaţi că nu le ştiu. Dar degeaba sunt speriaţi că nu ei ar trebui să le ştie, ci consilierii şi oamenii din echipele lor.

Ca să vezi sărăcia guvernării din România e suficient să vezi sărăcia de con­­silieri atunci când intervievezi sau ai o întâlnire cu un mi­nistru. Din experienţă personală, rar sunt miniştri care la în­tâl­nirile cu presa sunt înconjuraţi de specialişti în domenii cheie care să le ofere răspunsurile pe loc la întrebările jurnaliştilor. Este evident că nu-i au lângă ei pentru că nu ştiu ce să le ceară, pentru că nu sunt familiarizaţi cu statisticile, pentru că n-au deschis în viaţa lor Anuarul Statistic la capitolul pe care-l guvernează. Şi cui să ceri când cei din jur sunt plasaţi de taţi, cuscri şi mătuşi pe lângă miniştri în funcţii de consilieri?

Facem bilanţul pe turism al României la şase luni? Păi să vedem nu numai numărul de turişti faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, dar să vedem hotelurile nou construite, să vedem încasările hotelurilor şi restaurantelor din România, să vedem preţul mediu de cazare în Bucureşti pe 2013 versus 2012, să vedem câţi americani, câţi germani, câţi israelieni au venit în România şi au cheltuit bani în această perioadă.

Cum poţi să-ţi propui să devii Praga sau Budapesta în materie de city-break dacă tu nu ştii câţi turişti vizitează Bucureştiul şi cum a evoluat numărul lor faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut? Este incredibil cum un om din mediul privat poate veni cu 11 pagini de bilanţ în care să fie enumerate ca şi realizări vizitele în teritoriu şi numărul de grupuri de lucru din care face parte.

Nu mai vorbim de raportarea rezultatelor obţinute la bugetul alocat.

Ce ar trebui însă făcut? La 3 luni, la 6 luni, la 9 luni şi la un an fiecare minister şi fiecare ordonator de credite din România ar trebui să facă un raport prin care să arate evoluţia a 10 indicatori. Aceşti 10 indicatori ar trebui asumaţi de premier împreună cu ministrul de resort. Apoi, aceşti 10 indicatori trebuie urmăriţi şi comparaţi. Evoluţia lor trebuie comparată cu suma alocată de la buget.

Aşa cum se prezintă în acest moment raportul pe activitatea ministerului turismului, mâine, dacă această instituţie ar fi desfiinţată, n-ar fi nicio pagubă. Dimpotrivă, ar face economii la buget. Aceşti oameni, care conduc ministere şi care au bugete pe mână, ar trebui până la urmă forţaţi să demonstreze că organizaţia lor este necesară. Cu astfel de rapoarte prezentate ieri nu conving.

Nu cu nesfârşite văicăreli în public şi şezători la televiziuni se face administrarea unei ţări ci cu cifre şi politici care să schimbe cifrele. Altfel, mereu şi mereu ne vom întreba de ce la noi nu funcţionează „nimic“ şi de ce este România „altfel“.

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 16.07.2013

AFACERI DE LA ZERO