ZF 24

Harta marilor benzinari: cum şi-au împărţit greii petrolului piaţa carburanţilor

Harta marilor benzinari: cum şi-au împărţit greii petrolului piaţa carburanţilor

Autor: Roxana Petrescu

20.08.2013, 21:57 3794

Cele mai mari companii petroliere locale, Petrom, Rom­petrol, Lukoil şi MOL România, controlează împreu­nă circa 1.400 de benzinării, potrivit datelor transmise de companii.

Bucureştiul, Constanţa şi Prahova sunt judeţele care au atras cele mai multe investiţii în puncte de alimentare, fiind şi zone caracterizate printr-o putere de cumpărare mare, în timp ce zone precum Botoşani, Tulcea sau Bistriţa-Năsăud aproape nu există pe radarul marilor petrolişti, potrivit datelor centralizate de ZF.

De exemplu, ieri, un litru de motorină în benzinăria Petrom de pe strada Tudor Arghezi din Bucureşti costa 6,11 lei, în  timp ce acelaşi litru de motorină costa în Dorohoi, Botoşani, 5,81 lei. Astfel, un plin de motorină făcut în Capitală este cu 15 lei mai scump decât acelaşi plin achiziţionat din Dorohoi. În România, anul trecut s-au consumat circa 5,7-5,8 milioane de tone de benzină şi motorină.

În ciuda scăderii cererii, petroliştii spun că vor continua să adauge noi puncte pe harta benzinăriilor, pregătindu-se de extindere şi giganţi precum SOCAR sau Gazprom.

Un litru la Dorohoi şi unul în Bucureşti

De exemplu, ieri, un litru de motorină în benzinăria Petrom de pe strada Tudor Arghezi din Bucureşti costa 6,11 lei, în  timp ce acelaşi litru de motorină costa în Dorohoi, Botoşani, 5,81 lei.

Astfel, un plin de motorină făcut în capitală este cu 15 lei mai scump decât acelaşi plin achiziţionat din Dorohoi. Un litru de benzină luat de pe Tudor Arghezi din Bucureşti costa ieri 5,94 lei, în timp ce în Dorohoi benzina se vindea cu 5,81 lei. La un plin de benzină, economiile dintre cele două locaţii s-ar ridica la 6,5 lei.

Din preţul final plătit de un consumator pe un litru de benzină sau motorină, circa jumătate se duce către stat sub forma taxelor şi impozitelor, restul intrând în buzunarele companiilor petroliere.

Cum se fac benzinăriile

„Având în vedere specificul activităţii de retail, strategia de poziţionare a staţiilor de distribuţie carburanţi ţine cont de nivelul traficului din zona respectivă, de accesibi­litate şi vizibilitate.

Pe lângă aceste criterii, investiţiile locale, caracteristicile demografice ale zonei, precum şi nivelul de trai sunt ele­mente ce influenţează pe termen lung activitatea unei staţii“, spun reprezen­tanţii Rompetrol

Potrivit informaţiilor disponibile şi  evo­luţiei pieţei de anul trecut, în 2012 în România s-a consumat circa 5,7 - 5,8 milioane de tone de carburanţi, benzină şi motorină, atât prin intermediul reţelelor de benzinării, cât şi pe segmentul comercial. Circa 75% din consumul de carburanţi este reprezentat de consumul de motorină.

De unde vine benzina şi motorina la pompe?

„În 2012 am vândut în România circa 740.000 de tone de benzină, din care 5% a fost benzina importată şi circa 1,8 milioane de tone de motorină, din care 30% a fost importat“, ex­plică reprezentanţii Petrom, fără a preciza sursa importurilor de carburanţi.  Sunt însă şi jucători care-şi produc singuri necesarul de carburanţi.

„Grupul Rompetrol operează cea mai ma­re rafinărie din România, Petromidia, în urma unui proces de modernizare finalizat la sfârsitul anului 2012 în valoare de 380 de milioane de do­lari. Pro­iectul a constat în mărirea capacităţii de ra­finare de la 3,8 milioane tone pe an la 5 mi­lioa­ne de materie primă pe an. În aceste condiţii, ra­fi­nă­ria Petromidia asigură tot necesarul de car­bu­ranţi al companiei“, spun reprezentanţii companiei.

MOL spune că aduce în România carbu­ranţi produşi la rafinăriile gru­pului, dar că are re­la­ţii comerciale de aprovizionare şi cu furnizori locali.

Citiţi mai multe pe www.zfcorporate.ro

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 21.08.2013

ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

AFACERI DE LA ZERO