ZF 24

Hugo Boss închide cele două magazine şi pleacă din România

Foto Octav Ganea

Foto Octav Ganea

Autor: Cristina Roşca

03.02.2014, 21:19 21506

Brandul de lux Hugo Boss, adus pe piaţa locală în franciză de doi antreprenori locali, va închide până la finalul lunii cele două magazine monobrand pe care le deţine. Cei doi francizaţi - Andrei Alecu şi Adrian Matei - au decis să nu prelungească franciza după ce în fiecare din ultimii doi ani vânzările au scăzut cu 10%.

„Contractul cu cei de la Hugo Boss a expirat şi am decis să nu îl reînnoim din două motive. În primul rând dacă luam decizia reînnoirii, cei de la Hugo Boss ne cereau să remodelăm magazinele, iar pentru acest proces era necesară o investiţie de circa 800.000 de euro. În al doilea rând, vânzările au început din 2011 să scadă, declinul fiind de 10% pe an“, spune Alecu. 

Andrei Alecu este fiul lui Marian Alecu, cel care timp de 16 ani a condus unul dintre cele mai importante lanţuri de restaurante din România, McDonald's. Partenerul său este Adrian Matei, fiul lui Ion Matei, cel care deţine importatorul de băuturi Lerida International.

Sub brandul Hugo Boss sunt deschise în România două magazine monobrand - unu pe Calea Victoriei din Bucureşti şi unu în Constanţa, cu afaceri totale de 5,2 mil. lei (1,2 mil. euro) în 2012, ultimul pentru care există date publice.

Anul trecut vânzările şi-au continuat declinul cu 10%. Clientul Hugo Boss - bancher, antreprenor sau manager de multinaţională - are între 30 şi 50 de ani şi venituri de peste 2.000 de euro, iar preţul unui costum variază de la câteva sute la câteva mii de euro.  

Citiţi pe ZF Corporate:

- istoria prezenţei Hugo Boss pe piaţa locală

- valoarea investiţiei derulate pentru amenajarea celor două magazine în România

- evoluţia vânzărilor

Citiţi mai multe detalii aici

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 04.02.2014

ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO