ZF 24

Imaginaţia bolnavă de taxe a domnilor Voinea şi Chiţoiu

Imaginaţia bolnavă de taxe a domnilor Voinea şi Chiţoiu

Autor: Sorin Pâslaru

05.11.2013, 19:31 5514

Unul din consilierii ministrului de finanţe, Cosmin Marinescu, a scris în Ziarul Financiar o opinie la începutul acestui an în care propunea, ca simpli­ficare pentru taxarea din Româ­nia, înlocuirea impozi­tului pe profit cu un impozit pe cifra de afaceri a firmelor.

Iată că Ministerul de Finanţe condus de Daniel Chiţoiu şi Liviu Voinea a găsit soluţii pentru suplimentarea veniturilor bugetare exact în această direcţie. În ianuarie 2013 a năs­cocit un impozit suplimentar pe cifra de afaceri a companiilor care folosesc resurse minerale (0,5% din cifra de afaceri), iar în această săptă­mână a propus pentru bugetul din 2014 o taxă suplimentară pe vânzarea de carburanţi, care în esenţă nu este decât o taxă generalizată pe cifra de afaceri a companiilor care comercializează benzină şi motorină în România.


Simplificarea mult cerută de către antre­prenori în ceea ce priveşte fiscalizarea funcţionează, dar într-un singur sens: Finanţele ştiu că cel mai uşor este să iei mai mult de la cei care deja plătesc. Problema nu mai e de justificare sau de raţiune a unei noi taxe, ci numai de denumire. Cum să o numim, acciză, taxă specială, impozit suplimentar? Hai să-i spunem „acciză“, o fi spus vreun funcţionar din Fi­­nanţe când a fost întrebat, că tot sună mai so­fisticat şi ca să nu fie aşa, o taxă ca oricare alta.

ZF a calculat şi rezultă că cei şapte eurocenţi (32 de bani) pe litrul de benzină şi motorină suplimentari înseamnă venituri extrase din economie de aproape 500 de milioane de euro, adică exact cât ar încasa statul dacă ar majora mâine TVA de la 24% la 25%. Şi, oricum, preţul benzinei se duce în toate preţurile din România, deci comparaţia ţine. Finanţele încasează din TVA 11 miliarde de euro pe an, deci fiecare punct de TVA înseamnă circa 500 de milioane de euro în plus.

Toţi spun, şi pe bună dreptate, că această nouă taxă marchează neputinţa guvernului de a mai micşora evaziunea fiscală şi de a folosi fondurile europene pentru infrastructură. Însă ce frapează este de ce FMI şi-a dat avizul pe o astfel de taxă nouă care va creşte şi mai mult povara fiscală în anul următor, în condiţiile în care România ar fi avut nevoie de o reducere a fiscalităţii pentru eliberare de resurse într-o economie vlăguită după cinci ani de criză.

De fapt, de cinci ani, dansăm împreună cu FMI acelaşi vals – un pas înainte, doi înapoi – de pe urma căruia ne alegem iar şi iar cu alte taxe pentru că veniturile estimate împreună cu oficialii de la Washington niciodată nu se potrivesc cu ceea ce se întâmplă în anul execuţiei bugetare.

Aşa că, ce-o fi spus FMI? Ia mai bine introduceţi voi de pe acum o nouă taxă, ca să ne asigurăm că nu va trebui să o facem în cursul anului viitor.

Dar şi fără FMI poţi adăuga taxe aşa cum a făcut guvernul Ponta în 2013. Aşa că ce folos avem până la urmă? Concluzia situaţiei este că pur şi simplu FMI se asigură că rambursarea împrumutului se va face din majorarea taxelor, aşa cum a spus de altfel unul din cei mai experimentaţi economişti din România, Ilie Şerbănescu, încă din 2009, imediat după semnarea acordului de 20 de miliarde cu FMI, cât jumătate din bugetul în curs al României din acel an: ne aşteaptă ani grei, cu taxe noi.  

România se află în acest moment în top cinci ţări debitoare la FMI şi, iată, unii dintre cei mai mari creditori ai noştri se asigură că are de unde să primească banii datoraţi.

Să nu poţi să înapoiezi banii pe care i-ai împrumutat din anvelopa fiscală existentă şi să inventezi noi şi noi taxe în fiecare an pentru a acoperi un nivel al cheltuielilor şi aşa aflat la doar 33-34% din PIB, cel mai jos din Uniunea Europeană, este neputinţă cu girul FMI.

Uimeşte şi lipsa totală de fermitate a părţii române în ceea ce priveşte majorarea redevenţelor. S-a tot vorbit ani de zile de vânzarea pe un preţ de nimic a Petromului (600 de milioane de euro pentru o treime dintr-o companie care azi valorează aproape şase miliarde de euro, şi încă este o companie subevaluată de lipsa de lichidatate a bursei locale şi pachetul foarte mic de acţiuni aflat la tranzacţionare), dar când vine momentul zero al posibilităţii renegocierii redevenţelor, noi acceptăm ca acestea să rămână la acelaşi nivel la petrol şi gaze, eventualele majorări urmând să se aplice doar celorlalte resurse minerale. Dar care celelalte? În 2012, statul a încasat redevenţe în total de 315 milioane de euro, din care 267 mil.euro sunt redevenţe încasate pe baza legii petrolului. Ce să strângi din majorarea cu 25% de la restul resurselor?

Şi cu acest acord al FMI privind bugetul pe 2014, România rămâne prinsă în chingile unei înţelegeri din care nici măcar viitorul nu se arată mai bun. Ni se vinde o eventuală reducere a contribuţiilor sociale din iulie 2014 în condiţiile în care pensiile au deja un deficit de 3 miliarde de euro pe an. Cine să o creadă?
Dar atâta ni se spune că noi nu suntem în stare să ne administrăm ţara şi trebuie să vină străinii să o facă, încât vin şi întreb, dacă nu ştiţi să o faceţi decât prin noi taxe, atunci să vă daţi la o parte, că impozite şi accize ştie toată lumea să născocească.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 06.11.2013