ZF 24

Încă un satelit se va prăbuşi pe Pământ în curând. Riscul de incidente este mai mare decât la UARS

Încă un satelit se va prăbuşi pe Pământ în curând. Riscul de incidente este mai mare decât la UARS

Autor: Mediafax

01.10.2011, 11:32 546

La sfârşitul lunii octombrie sau începutul lui noiembrie, satelitul astronomic german ROSAT se va prăbuşi necontrolat pe Pământ. Deşi este mai mic decât satelitul NASA UARS, este aşteptat ca acesta să aibă mai multe piese la reintrarea în atmosferă.

Satelitul german ROSAT a fost lansat în 1990, a "murit" în 1998 şi cântăreşte doua tone şi jumătate.

Agenţia spaţială germană estimează că acesta are o şansă la 2000 de a lovi o zonă populată - mai mare decât una la 3.200, cât a apreciat NASA pentru UARS, potrivit Daily Mail.

Potrivit agenţiei germane, 30 de bucăţi, cântărind mai puţin de două tone, vor supravieţui reintrării în atmosferă. Printre resturi pot fi cioburi ascuţite de glindă.

Din nou, informaţiile cu privire la locul şi momentul în care satelitul va cădea pe Pământ se pare că sunt insuficiente, însă şansele ca o persoană să fie lovită de vreo bucată din satelit sunt de unu la 14 trilioane.

Heiner Klinkrad, şeful Biroului de deşeuri cosmice de la Agenţia Spaţială Europeană, a declarat într-o postare pe site-ul Centrului German Aerospace că "nu este posibil să se prevadă un exactitate reintrarea ROSAT".

"Incertitudinea va scădea odată cu apropierea momentului reintrării. Nu va fi posibil să se facă nicio previziune valabilă despre locul în care satelitul va ateriza, până la aproximativ una sau două ore înainte de eveniment", a adăugat Heiner Klinkrad.

Resturile desprinse din satelitul american Upper Atmosphere Research Satellite (UARS), căzut sâmbătă pe Pământ, au ajuns într-o zonă nepopulată din sudul Oceanului Pacific, potrivit reprezentanţilor NASA.

Specialiştii de la Joint Space Operations Center al bazei aeriene Vandenberg din California au ajuns la concluzia că UARS a reintrat în atmosferă deasupra Oceanului Pacificîntr-o zonă ce are coordonatele 14,1 grade latitudine sudică şi 170,2 longitudine vestică, a anunţat un comunicat emis de NASA.

Zona cu aceste coordonate se află în apropiere de insulele Samoa din Oceanul Pacific. Resturile desprinse din UARS s-au împrăştiat pe o suprafaţă cuprinsă între 500 de kilometri şi 1.300 de kilometri de la punctul de reintrare în atmosferă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO