ZF 24

Înfiinţare SRL: Ce paşi trebuie să faci ca să îţi deschizi propria firmă

Autor: Ştefan Stan

16.05.2014, 10:00 231053

SRL (Societate cu raspundere limitată) este cea mai răspunândită formă de organizare a firmelor din România, fiind şi una dintre cele mai sigure pentru asociaţi, aceştia fiind răspunzători doar cu aporturile aduse şi cu patrimoniul firmei. SRL-ul este de asemenea şi cel mai ieftin mod de a-ţi deschide o firmă, întrucât capitalul social necesar pentru înfiinţare este de doar 200 de lei.

Legislaţie SRL

Legea care reglementează actele şi paşii necesari pentru înfiinţarea SRL este Legea 31/1990. Capitalul minim pentru înfiinţarea PFA este de 200 de lei. Spre deosebire de PFA, unde proprietarii firmei răspund în caz de insolvenţă cu averea proprie, asociaţii în cadrul unui SRL răspund doar cu patrimoniul înregistrat al companiei. Numărul de asociaţi este limitat la 50 într-un SRL, însă o persoană fizică sau juridică poate să fie asociat unic.

Acte necesare înfiinţare SRL

Paşi înfiinţare SRL:

- Trebuie stabilit obiectul de activitate al firmei înainte ca actele să fie făcute

- Trebuie rezervat numele viitoarei societăţii (după ce se verifică disponibilitatea sa pe site-ul Registrului Comerţului). De asemenea, trebuie precizată şi forma juridică a societăţii, în cazul de faţă SRL.

- Trebuie stabilit sediul social al firmei

- Trebuie încheiat Actul constitutiv şi depus capitalul social la o bancă (minimum 200 lei)

- Depunerea actelor şi înmatricularea la Registrul Comerţului

Primul pas pentru înfiinţarea unei firme este stabilirea obiectului principal de activitate, în conformitate cu clasificarea din Codul CAEN

Următorul pas, înainte de a se verifica disponibilitatea numelui pentru companie, trebuie aleasă forma juridică sub care firma va activa. În cazul de faţă, SRL - Societate cu raspundere limitată. După ce a fost aleasă forma juridică, trebuie  verificată dispnonibilitatea numelui dorit pentru companie, după care trebuie rezervat, la Registrul Comerţului.

Înainte de a fi depus actul constitutiv, trebuie ca deţinătorii viitoarei companii să aibă o locaţie pentru un sediu social, înregistrat la ANAF. Pentru a putea folosi o clădire sau un apartament ca sediu social pentru o firmă, trebuie dovedit dreptul de folosinţă asupra imobilului, fie prin certificat de comodat, fie prin acte de proprietate. De asemenea, pentru stabilirea sediului social trebuie scrisă o declaraţie pe propria răspundere că posesorul sau asociaţii vor respecta condiţiile de folosinţă a imobilului. 

În cazul în care sediul social va fi într-un apartament, este necesar şi acordul vecinilor sau asociaţiei de locatari pentru stabilirea sediului social.

Următorul pas este întocmirea şi depunerea actului constitutiv la Registrul Comerţului. Actul constitutiv trebuie să cuprindă în primul rând datele de identificare ale asociaţilor (numele, prenumele, codul numeric personal, locul si data naşterii, domiciliul şi cetăţenia,  forma firmei (dacă este SRL, societate în comandită simplă pe acţiuni, etc) şi sediul social.

Pe lângă acestea, mai este necesar să fie specificat şi domeniul de activitate al firmei, capitalul social şi asociaţii care vor administra firma, precum şi ce putere are fiecare în companie. O altă menţiune care nu trebuie uitată este partea fiecărui asociat la beneficii şi pierderi în cadrul firmei, precum şi aportul fiecărui asociat. De asemenea, trebuie şi semnăturile în original ale asociaţilor companiei.

Utile:

Clasificarea profesiilor din Codul CAEN

Site-ul Registrului Comerţului

Descarcă Cererea de înfiinţare a firmei

Descarcă vectorul fiscal

După încheierea actului constitutiv, în termen de 15 zile firma trebuie înmatriculată la Registrul Comerţului. Pentru înmatriculare, sunt necesare atât actul constitutiv, cât şi dovada că asociaţii şi-au adus contribuţiile şi capitalul social a fost depus (la o bancă), dovada sediului declarat şi a disponibilităţii firmei, acte care atestă operaţiunile încheiate în contul societăţii şi declaraţii pe propria răspundere de la fondatori că îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege.

La Registrul Comerţului trebuie depuse trei tipuri de formulare: Cerere, Declaraţie pe propria răspundere şi Anexa- Vector Fiscal. 

În cazul în care documentele depuse au fost complete, Registrul Comerţului va elibera Certificatul de Înregistrare al Firmei, care atestă înfiinţarea SRL-ului. 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO