ZF 24

INS: Salariile au crescut pe final de 2021. Salariul mediu net a ajuns la 3645 lei, plus 2,8%

INS: Salariile au crescut pe final de 2021. Salariul...

Autor: Petru Mazilu

13.01.2022, 09:27 628

Institutul Naţional de Statistică anunţă că, în România, câştigurile salariale au fost în creştere în luna noiembrie a anului trecut. Comparaţia se face cu luna octombrie din 2021, dar şi cu luna noiembrie din 2020.

Potrivit INS, în luna noiembrie 2021, câştigul salarial mediu nominal brut a fost 5944 lei, cu 171 lei (+3,0%) mai mare decât în luna octombrie 2021. Câştigul salarial mediu nominal net a fost 3645 lei, în creştere faţă de luna precedentă, cu 101 lei (+2,8%).

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (9055 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1875 lei).

Comparativ cu luna noiembrie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 6,9%.

În luna noiembrie 2021, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a crescut faţă de luna precedentă ca urmare a acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru sărbătorile de iarnă, pentru performanţe deosebite sau al 13-lea salariu), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net s-au datorat realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (în funcţie de contracte/proiecte).

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează: cu 29,3% în silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură); între 10,5% şi 19,5% în fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a, fabricarea echipamentelor electrice, extracţia minereurilor metalifere; între 5,0% şi 9,5% ȋn fabricarea produselor din tutun, tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, fabricarea altor mijloace de transport, fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie, tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), fabricarea produselor textile, activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), intermedieri financiare (cu excepţia
activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii); între 3,0% şi 5,0% ȋn fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, activităţi de poştă şi de curier, activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrǎri audio şi activităţi de editare muzicalǎ (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe), fabricarea de mobilă, cercetare-dezvoltare, alte activităţi de servicii, transporturi pe apă, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transporturi, activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului.

Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna octombrie 2021 au fost determinate de acordarea în lunile precedente de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de întreruperi/încetări ale activităţii economice, de şomajul tehnic sau de remunerarea parţială a salariaţilor, de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (în funcţie de contracte/proiecte).

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează: cu 7,9% ȋn industria metalurgică; între 1,5% şi 2,5% în transporturi aeriene, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, telecomunicaţii, hoteluri şi restaurante.

În sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net comparativ cu luna precedentă, în învăţământ (+0,8%), respectiv în administraţia publică (+0,6%). Ȋn sănătate şi asistenţă socială câştigului salarial mediu net a avut acelaşi nivel cu cel din luna precedentă, au precizat reprezentanţii INS.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO