ZF 24

Institutul Francez de Statistică: Economia Franţei s-a contractat uşor pe final de 2019. Consumul este principalul vinovat pentru declin

Institutul Francez de Statistică: Economia Franţei s-a...

Autor: Mihai Gongoroi

31.01.2020, 11:33 136

Economia Franţei s-a contractat, surprinzător, în ritm de 0,1% în cel de-al patrulea trimestru din 2019, arată datele publicate vineri, chiar în ziua în care Marea Britanie părăseşte oficial Uniunea Europeană, de institutul francez de statistică. 

Scăderea neaşteptată de 0,1% a uneia dintre economiile pilon ale Europei ridică noi semne de întrebare despre soliditatea economiei zonei euro în contextul în care şi Germania a cochetat în 2019 cu o recesiune.

Contracţia vine după o creştere de 0,3% în trimestrul al treilea din anul anterior (iulie-septembrie) şi în contradicţie puternică cu prognoza de 0,2% creştere a PIB pentru perioada octombrie-decembrie 2019.

Declinul a fost condus de o încetinire a consumului (creştere de 0,2% de la 0,4% în trim. 3) şi implicit a cererii domestice, concomitent cu o scădere puternică a ritmului de creştere a investiţiilor efectuate de companii (avans de numai 0,3% faţă de 1,3%).

Importurile au marcat o contracţie de 0,2% după un avans de 0,6% în trim. anterior, în timp ce exporturile au înregistrat ele o contracţie similară, de 0,2%, care a urmat unei alte scăderi de 0,3% în perioada iulie-septembrie 2019, evoluţia exporturilor relevând cererea externă slabă pentru bunurile franceze.

Per total, contribuţia comerţului la creşterea PIB a fost neutră (zero), după o contribuţie negativă de 0,3% în trimestrul precedent. Evoluţia vine şi pe fondul unei contribuţii negative de 0,4% la avansul PIB a stocurilor, după o altă contribuţie negativă de 0,1% în trim. precedent. Fără impactul stocurilor, economia franceză ar fi crescut cu 0,3% în trimestrul al patrulea din 2019.

Estimarea de creştere a economiei franceze pentru 2020 este de 1,2%, ritm de creştere similar cu cel înregistrat pe întreg anul 2019 şi în scădere faţă de avansul PIB de 1,7% din 2018.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO