ZF 24

Ce se întâmplă cu businessul în Suceava? Jean Valvis, proprietarul AQUA Carpatica, care deţine o fabrică în Vatra Dornei (jud. Suceava): Fabrica funcţionează normal. Am mărit distanţa între schimburi pentru ca angajaţii să nu se întâlnească

#cumreînviembusinessul

Ce se întâmplă cu businessul în Suceava?  Jean...

Autor: Mădălina Dediu Panaete

01.04.2020, 13:24 955

Jean Valvis, preşedintele Valvis Holding, grupul care deţine brandul de apă minerale AQUA Carpatica, spune că fabrica din Vatra Dornei (jud. Suceava) funcţionează normal şi că a luat o serie de măsuri ca să limiteze întâlnirile angajaţilor din schimburi diferite, iar salariaţii cu rude din oraşul Suceava, aflat în carantină, au intrat în autoizolare.

"Am luat măsuri în fabrică astfel încât angajaţii cu rude în Suceava să se autoizoleze. Dar trebuie să ştiţi că oamenii sunt conştienţi şi au luat chiar ei această decizie. Însă Vatra Dornei este totuşi la 100 de kilometri de Suceava. De asemenea, am mărit distanţa între schimburi pentru ca angajaţii să nu se întâlnească în vestiar. Lucrăm în trei schimburi, fabrica lucrează fără oprire. Avem creştere de 150% a cererii martie la martie”, a spus Jean Valvis.

Municipiul Suceava a intrat în carantină pe toată perioada stării de urgenţă, alături de localităţile limitrofe Adâncata, Salcea, Ipoteşti, Bosanci, Moara, Scheia, Pătrăuţi şi Mitocu Dragomirnei. Jean Valvis explică faptul că pentru distribuţia apei lucrează cu alte companii astfel că nu poate spune dacă alimentara magazinelor este îngreunată în zonă din cauza stării de carantină. 

“Facem noi investiţii în creşterea capacităţii de producţie în fabrică şi am vorbit cu constructorul să nu lucreze forţă de muncă din Suceava”, a mai spus antreprenorul.

Conform datelor furnizate anterior de Jean Valvis, compania investeşte 20 de milioane de euro în extinderea fabricii, instalând alte trei linii de producţie.

 AQUA Carpatica a avut în 2018 vânzări de 74 milioane de euro, brandul fiind distribuit pe 14 pieţe externe, potrivit datelor furnizate anterior de Jean Valvis.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO