• Leu / EUR5.0860
  • Leu / GBP5.7723
  • Leu / USD4.4037
ZF 24

Intesa Sanpaolo Bank România şi First Bank intră în etapa finală a procesului de fuziune. Ce trebuie să ştie clienţii

 Intesa Sanpaolo Bank România şi First Bank intră în...

Autor: Roxana Rosu

14.10.2025, 10:52 262

Procesul de fuziune dintre Intesa Sanpaolo Bank România şi First Bank a intrat în etapa finală şi se va finaliza complet pe 31 octombrie, sub condiţia îndeplinirii tuturor cerinţelor legale şi de reglementare, inclusiv obţinerea aprobărilor necesare din partea BNR şi Registrul Comerţului.

Odată cu finalizarea acestui proces complex, First Bank va fuziona prin absorbţie cu Intesa Sanpaolo Bank România, iar portofoliul de clienţi, produse şi servicii al First Bank va fi transferat către Intesa Sanpaolo Bank România.

În situaţia în care aprobarea Registrului Comerţului pentru înregistrarea fuziunii şi a efectelor acesteia nu este obţinută până cel târziu la data de 31 octombrie 2025, data fuziunii va fi ultima zi din luna calendaristică în care s-a obţinut aprobarea Registrului Comerţului.

Începând cu data de 15 septembrie 2025, clienţii First Bank au început să intre în posesia noilor carduri de debit şi de credit emise de Intesa Sanpaolo Bank România.

Cardurile emise de First Bank pot fi utilizate până la data de 30 octombrie 2025 inclusiv. Acesta ette ultima zi în care clienţii pot utiliza produsele şi serviciile First Bank, iar aplicaţia de Internet va fi disponibilă până la ora 20:00.

După această dată, instrucţiunile de Direct Debit cu scadenţă ulterioară datei de 30 octombrie 2025 nu vor mai putea fi onorate.

Banca recomandă clienţilor să efectueze toate plăţile planificate până la această dată, să îşi achite eventualele obligaţii restante şi să comunice din timp noile conturi IBAN primite de la Intesa Sanpaolo Bank România angajatorilor şi partenerilor comerciali, astfel încât plăţile să poată fi procesate începând cu data de 3 noiembrie.

În perioada 31 octombrie - 2 noiembrie 2025 se realizează migrarea tehnică. În acest interval, vor avea loc activităţile tehnice aferente transferului conturilor şi produselor către Intesa Sanpaolo Bank România. Sucursalele First Bank nu vor avea program de lucru cu publicul, iar accesul la unele servicii va fi restricţionat. 3 noiembrie 2025 este data la care urmează să se finalizeze procesul de migrare.

 

 

 

 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează Gala Ziarul Financiar, 17 noiembrie 2025
Principalele valute BNR - vineri, 13:37
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 5.0860
Diferență: 0,0295
Ieri: 5.0845
Azi: 4.4037
Diferență: -0,2898
Ieri: 4.4165
Azi: 5.7723
Diferență: -0,0796
Ieri: 5.7769
Azi: 5.4550
Diferență: -0,0293
Ieri: 5.4566