ZF 24

Investiţiile străinilor în titluri de stat au ridicat şi piaţa secundară: până la 250 de tranzacţii pe zi şi volume medii de 310 mil. euro

Enache Jiru, secretar de stat în Ministerul Finanţelor: Deja putem vorbi de o constanţă a portofoliilor străine. După tensiunile din iunie deţinerile coborâseră spre un minim de circa 21,5%, însă n-au mers mai jos de atât, iar apoi şi-au revenit.

Enache Jiru, secretar de stat în Ministerul Finanţelor: Deja putem vorbi de o constanţă a portofoliilor străine. După tensiunile din iunie deţinerile coborâseră spre un minim de circa 21,5%, însă n-au mers mai jos de atât, iar apoi şi-au revenit.

Autor: Razvan Voican

21.10.2013, 00:07 68
Piaţa secundară a titlurilor de stat se mişcă din ce în ce mai bine şi dă repere de preţ valabile pentru licitaţiile Ministerului Finanţelor după ce străinii au ajuns să joace foarte mult, spune Enache Jiru, secretar de stat în Finanţe responsabil cu managementul datoriei publice.
 
„Categoric nerezidenţii joa­că acum foarte mult şi există cerere şi ofertă su­ficiente. Ce mă bu­cură este o tendinţă re­centă prin care preţurile de la licitaţiile noas­tre au început să iasă puţin sub cotaţiile de pe secundară după ce înainte erau puţin peste, adică plăteam o primă. Acum ies mai jos faţă de cotaţii.“
 
În ultimul an depăşirea pragului de 100 de tranzacţii pe zi pe piaţa secun­dară, în afara operaţiunilor derulate cu BNR, a devenit din ce în ce mai frecventă, fiind înregistrate şi vârfuri de peste 200 de tranzacţii pe seama or­dinelor iniţiate de investitorii străini. Im­plicit a crescut şi volumul zilnic al tran­zacţiilor, media ultimului an situându-se la echivalentul a circa 310 mil. euro. În ianuarie a fost un vârf de 1,3 mld. euro, iar săptămâna trecută un altul de 931 mil. euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO