• Leu / EUR4.7509
  • Leu / GBP5.5172
  • Leu / USD4.1988
ZF 24

Investitorii îngrijoraţi de situaţia din Siria pun presiune pe cotaţiile bursei

Autor: Stefan Musgociu

28 aug 2013 445

Bursa de la Bucureşti a continuat să urmeze linia pieţelor externe şi a scăzut cu 1,2%, marcând a treia zi consecutiv pe roşu, într-o piaţă unde unii investitori au continuat să îşi marcheze din câş­ti­guri, în timp ce alţii au considerat co­rec­ţiile o oportunitate şi au intrat la cum­părare.

În ultimele trei zile, indicele general al Bursei, BET-C, a scăzut cumulat cu aproape 2,8%, în con­di­ţiile în care amplificarea ten­siu­nilor privind situa­ţia din Siria a afectat pie­ţe­le externe, determi­nân­du-i pe unii investitori să îşi marcheze din profituri.

„Se propagă şi pe BVB efectul scăderilor de pe pieţele externe, ge­ne­rate de emoţiile privind o posibilă implicare ar­mată internaţională în Siria, iar asta face mulţi clienţi să îşi marcheze profiturile şi să treacă pe cash. Pe de altă parte se ob­servă că există şi cum­pă­rare, deci sunt clienţi care consideră preţurile scă­zute drept o opor­tu­nitate deoarece este greu de estimat impactul unui război în Siria asupra economiei ro­mâ­neşti“, a declarat Rareş Nilaş, directorul general al BT Securities.

Scăderile au fost mai uşoare în şedinţa de miercuri, iar unele acţiuni im­por­tante chiar au încheiat pe verde, spre deosebire de ziua anterioară, când majo­ritatea titlurilor lichide au consem­nat corecţii vizibile.

Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a încheiat ziua în scădere cu 1,12%, iar indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fon­du­lui Proprietatea (FP), a coborât cu 0,54%. Titlurile Fondului Proprietatea au scăzut cu 1,23%, iar acţiunile SIF Mun­tenia (SIF4) şi SIF Oltenia (SIF5) au coborât cu 0,15% şi, respectiv, cu 1,92%. Pe de altă parte, titlurile SIF Banat-Crişana (SIF1) şi SIF Moldova (SIF2) au crescut cu 0,29% şi, res­pec­tiv, cu 1,47%, iar ac­ţiunile SIF Transil­va­nia au stagnat.

Temerile investi­to­ri­lor legate de o posibilă inter­venţie militară a SUA şi a statelor aliate în Siria i-au de­ter­minat pe unii investi­tori să îşi marcheze din profituri încă din a doua parte a şedinţei de marţi, când rulajele au început să crească.

Aproape 90% din lichi­ditatea de miercuri a fost reprezentată de ope­ra­ţiuni cu acţiunile FP  (13,3 mil. lei, din care un deal de 2 mil. lei), Banca Transilvania (4,2 milioane lei, din care două deal-uri de 1 mil. lei), SIF Moldova (2,2 mil. lei), OMV Petrom (2,2 mil. lei, din care două deal-uri de 961.000 de lei), BRD (1,9 mil. lei, din care un deal de 425.000 de lei) şi SIF Transilvania (1,8 milioane lei, din care un deal de 347.000 de lei).

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 29.08.2013

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7509
Diferență: -0,103
Ieri: 4.7558
Azi: 4.1988
Diferență: 0,5508
Ieri: 4.1758
Azi: 5.5172
Diferență: 0,5926
Ieri: 5.4847
Azi: 4.2187
Diferență: 0,4189
Ieri: 4.2011