ZF 24

Investitorii străini continuă să se 'roage' pentru predictibilitate şi avertizează că politicile publice nu ar trebui adoptate fără studii de impact

Investitorii străini continuă să se 'roage' pentru...

Autor: Roxana Rosu

05.07.2017, 14:29 234

Predictibilitatea este esenţială pentru creşterea economică, iar politicile publice nu ar trebui adoptate fără studii de impact  şi consultări, modificări de substanţă, de genul celor anunţate în noul program de guvernare, putând avea un efect destabilizator asupra economiei şi să şubrezească încrederea investitorilor, este de părere Consiliul Investitorilor Străini (FIC).

”Intenţia Guvernului de a face o a doua revoluţie a sistemului fiscal într-o perioadă de 6 luni a creat panică în mediul de afaceri, atât pentru companiile locale, cât şi străine, fie ele mici sau multinaţionale”, se arată în comunicatul FIC.

Companiile membre FIC au susţinut recent că România are potenţialul necesar să devină a zecea economie a Uniunii Europene în următorii 20 de ani, dar schimbările bruşte de politică fiscală fără o fundamentare solidă pot să dea naştere unor incertitudini care ne îndepărtează acest obiectiv.

”Toate aceste măsuri suplimentare cu impact economic major, trimit un semnal negativ către comunitatea de afaceri şi potenţialii investitori.”

Membrii FIC consideră că impozitarea cifrei de afaceri a companiilor se poate dovedi contraproductivă şi nu doar că ar penaliza acele afaceri care au volume foarte mari dar marje ale profitului mici, dar vine în contradicţie cu practica Uniunii Europene în acest domeniu şi poate afecta semnificativ competitivitatea României în regiune.

”În acelaşi spirit, considerăm că şi în cazul altor măsuri anunţate, cum ar fi impozitarea venitului global, taxa de solidaritate sau mutarea contribuţiilor sociale de la angajator la angajat, Guvernul trebuie să cântărească bine si să facă nişte calcule atente de impact”.

În opinia investitorilor strâini, astfel de măsuri fiscale, venite pe fondul creşterii salariilor din sectorul public şi în general al creşterii cheltuielilor publice, pot dezechilibra stabilitatea macroeconomică şi bugetară tocmai în momentul în care nucleul dur al Europei pune din nou accentul pe aceasta.

Companiile membre FIC angajează 182.000 de persoane şi au o cifră de afaceri de peste 180 de miliarde de lei, aproximativ 25% din PIB-ul României. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO