ZF 24

Ioan Becali poate fi eliberat condiţionat, a decis Judecătoria Medgidia

Ioan Becali poate fi eliberat condiţionat, a decis...

Autor: Departamentul Corespondenti

29.10.2015, 14:30 193

Instanţa a admis cererea de liberare condiţionată a lui Ioan Becali, încarcerat din martie 2014 în Penitenciarul Poarta Albă, judeţul Constanta.

Decizia Judecătoriei Medgidian poate fi contestată de procurori la Tribunalul Constanţa, care va decide definitiv dacă Ioan Becali va fi eliberat condiţionat după ce a executat o parte din pedeapsa primită în dosarul transferurilor sau dacă acesta rămâne în continuare încarcerat.

Ioan Becali execută din 4 martie 2014 pedeapsa de şase ani şi patru luni de închisoare, primită în dosarul transferurilor de jucători.

Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat anul trecut, alături de Ioan Becali, pe Gheorghe Copos, la trei ani şi opt luni, Gheorghe Popescu, la trei ani, o lună şi zece zile, Mihai Stoica, la trei ani şi şase luni, Cristian Borcea, la şase ani şi patru luni, Victor Becali, la patru ani şi opt luni, Gheorghe Neţoiu, la trei ani şi patru luni de închisoare, şi Jean Pădureanu, la trei ani şi patru luni.

Gheorghe Copos, fostul patron al FC Rapid, a fost eliberat condiţionat în 7 aprilie, după ce a executat o treime din pedeapsă, decizia fiind luată atunci de Tribunalul Bucureşti.

Jean Pădureanu, fostul preşedinte al Gloriei Bistriţa, care a executat pedeapsa în Spitalul Penitenciar Jilava, a fost eliberat condiţionat în 18 iunie, tot în urma unei decizii definitive a Tribunalului Bucureşti.

Gheorghe Popescu ar putea fi şi el pus în libertate. Judecătoria Sectorului 4 a decis, pe 5 octombrie, că Gheorghe Popescu poate fi eliberat condiţionat, însă hotărârea a fost contestată de procurori la Tribunalul Ilfov, care în 12 noiembrie va judeca cererea.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO