ZF 24

Iohannis: Domnul Ponta a ales să sacrifice interesul României pentru interesul propriu

Autor: Catalina Mihai

09.06.2015, 18:54 79

"Primul-ministru Victor Ponta n-a avut curajul să facă asta, ci a ales varianta cea mai proastă. Domnul Ponta s-a folosit de influenţa pe care o are din calitatea de prim-primistru şi a solicitat majorităţii parlamentare să nu încuviinţeze urmărirea penală. Parlamentul a executat ordinul. Este o variantă foarte proastă pentru că acum Ponta nu mai poate demonstra nimănui că a avut dreptate", a declarat Klaus Iohannis.

Preşedintele a mai spus că o consecinţă mult mai gravă a acestei decizii a premierului Victor Ponta este crearea unei imagini negative asupra României şi a democraţiei din ţara noastră.

"O a doua consecinţă, mult mai gravă, este că se creează o imagine negativă despre România, despre democraţia românească. Ponta a ales să sacrifice interesul României pentru interesul propriu. Din acest motiv am spus că este o zi tristă pentru democraţia din România", a conchis Klaus Iohannis.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO