ZF 24

Ionuț-Sorin Banciu, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier şi al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon: Trebuie să avem un program naţional de explorare aprobat până pe 24 mai 2025

ZF Power Summit 2025

Ionuț-Sorin Banciu, vicepreşedintele Autorităţii...

Autor: Roxana Rosu

28.02.2025, 14:24 100

România trebuie să aibă un program naţional de explorare aprobat până pe 24 mai, să aibă hărţile de resurse actualizate, a declarat Ionuț-Sorin Banciu, vicepreşedinte  Autoritatea Nationala de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier şi al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon în cadrul conferinţei ZF Power Summit 2025.

Din 34 de minerale critice, România deţine cupru, siliciu, grafit, magneziu, în cantităţi reprezentative, şi în cantităţi mai mici celelalte. Comisia Europeană ne obligă să facem un plan naţional de explorare.  Am lansat o legislaţie, dar avem nevoie de o lege de aplicare, care nu a apărut. Trebuie să permitem noilor tehnologii să intre pe piaţa românească. Trebuie să vedem cum pot fi exploatate rentabil anumite resurse şi să nu fie afectat mediul”

Vicepreşedintele ANRMPS a mai spus că România trebuie să actualizeze datele despre resurse, ce există în subsol şi ce poate fi extras.

”Unele extrageri nu erau fezabile în trecut, dar preţul mineralelor a crescut şi un astfel de proiect poate fi acum eficient. Vom susţine un astfel de program de explorare, cu statul sau cu companii private. Trebuie însă să avem hărţile de resurse actualizate. Există un termen pentru acest proces. Trebuie să avem un program naţional de explorare aprobat până pe 24 mai 2025”.

Ce a mai declarat Ionuț-Sorin Banciu:

►Noi şi acum acordăm licenţe de explorare, printr-un proces competitiv. UE vrea să uniformizeze procedurile de acordare, să dea un termen maximal pentru toate aprobările, să devinească proiectele de importanţă naţională, prin care se poate accelera acordarea licenţelor.

►Prezenţa unui anumit mineral e publică. Confidenţialitatea se referă la ce cantitate avem. Pe anumite tipuri de resurse, stabilite prin lege.  Chiar şi regulamentul european spune că anumite stocuri strategice trebuie să rămână confidenţiale.

►Trebuie să vedem ce minerale critice avem în Românai şi ce tehnologii putem folosi pentru a le exploata eficient.

►Vrem un control mai bun al operatorilor din domeniu şi să contribuim la tranziţia verde. CE a lansat noul Industrial Deal, care vorbesşte de competitivitate, dar şi despre decarbonizare. Europa va propune noua ţintă climatică pentru 2040. Deci nu se va renunţa la tranziţia verde.

►Un aspect important este legat de mineralele critice şi se propune înfiinţarea unui centru european, a unui regulament european.

►Sunt alte geografii care deţin aceste minerale şi Europa se uită de unde pot fi ele luate şi care sunt riscurile legate de ele.

►Până în 2030, Europa să extragă 10% din mineralele de care are nevoie, să prelucheze  40%  şi să recicleze 25% din mineralele critice, care sunt în echipamente electronice care pot fi reciclate.

Suntem într-un proces de transformare din agenţie în autoritate. Angajăm noi oameni, am crescut nivelul de salarizare pentru că vorbim de proiecte de sute de milioane de euro şi e greu să faci performanţă cu oameni plătiţi cu 4000 lei. Vrem să scoatem cât mai multe runde de licenţe de explorare şi exploatare, mai ales că am devenit independenţi financiar şi ne auto-finanţăm.

România trebuie să îşi aleagă industriile, tehnologiile şi să le folosească eficient.

Avem Net Zero Industry Act şi din cele 19 România are trebui să aleagă 5, relevante, şi să le dezvolte. Green Deal a fost o schimbare de viziune, dar tranziţia verde are nevoie de minerale. Dacă închidem mâine industria de petrol si gaze nu avem cu ce să ne mişcăm din punctul A în B.

Trebuie să trecem de la politici ideologice la politici industriale.

Trebuie să vorbim de această secretizare a datelor.  Suntem într-un domeniu în care e greu să schimbăm peste noapte mentalităţile.

Sunt comunităţi de lângă anumite perimetre care  au emoţii legate de mediu. Atenţia pentru modul de explorare şi ce rămâne în urmă este astăzi tot mai mare. Încercăm să actualizăm toate normativele pentru a licenţia astfel de activităţi, ne uităm la standardele OECD, la cele europene în domeniu.

Nu e destul ca un proeict să fie denumit strategic la nivel european, ci trebuie să aibă o cartare şi la nivel naţional.

►România are încă o problemă cu reciclarea echipamentelor electrice şi refolosirea mineralelor critice.

Europa vrea să facă şi sustenabilitate şi competitivitate. Dar are nevoie de planuri mai bune decât cele de până acum. Dacă finanţarea se duce spre tehnologii, soluţii mai prietenoase cu mediul, putem crea un model economic unic. Nu toate continentele trebuie să aleagă între mediu şi foraje. Putem găsi un echilibru.

Încercăm o digitalizare a obţinerii licenţelor, a bazelor de date. Să promovăm proiectele României şi la nivel european.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels