ZF 24

Ipotecarele sar pragul de 300.000 după ce dobânzile au scăzut la 4%

Foto: Shutterstock

Foto: Shutterstock

Autor: Liviu Popescu

20.04.2015, 00:07 4149

Cele mai ieftine cinci credite imobiliare standard au dobânzi de sub 5% pe an, în timp ce creditele garantate de stat prin programul Prima casă costă chiar mai puţin de 4% pe an, ceea ce a animat cererea din partea clienţilor şi a urcat numărul total al împrumuturilor pentru achiziţia de locuinţe la circa 308.000 la finalul lunii martie.

Creşterea din ultimul an a numărului de credite este de 14%, dinamică susţinută de finanţările în lei.

Cea mai avantajoasă ofertă pentru un credit imobiliar standard afişează în prezent o dobândă efectivă de 4,5% pe an. Astfel, la un credit de 180.000 de lei pe 30 de ani rata lunară este de 815 lei, iar costul total ajunge la 321.000 de lei, potrivit datelor portalului conso.ro.

Cele mai multe credite imobiliare vândute în prezent sunt în lei, clienţii orientându-se spre acest tip de finanţări odată cu scăderea dobânzilor şi datorită avansului mai mic. Stocul creditelor imobiliare în lei s-a dublat în ultimul an, la peste 10 mld. lei. Avansul minim la un credit în lei este de 15%, în timp ce la euro este de 25%. În plus, creditele Prima casă, care se vând exclusiv în lei, au avans de numai 5%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO