ZF 24

Iulian Trandafir, preşedintele Asociaţiei Distribuitorilor şi Retailerilor Farmaceutici: Un preţ european de compensare este o idee foarte bună, dar suntem destul de departe de acel moment acum

Iulian Trandafir, preşedintele Asociaţiei...

Autor: Ramona Cornea

25.06.2020, 13:06 171

Iulian Trandafir, preşedintele Asociaţiei Distribuitorilor şi Retailerilor Farmaceutici, afirmă că un preţ european de compensare a medicamentelor este o idee foarte bună, dar că suntem departe de acel moment acum.

”Un preţ european de compensare este o idee foarte bună, suntem în UE ar trebui să ne aliniem cumva domeniu. Pe de altă parte, puterea de cumpărare şi puterea economică diferă foarte mult în ţările europene. Există produse în Germania care sunt de 8 ori mai scumpe decât în România, este foarte greu de tras un numitor comun aici. Sunt total de acord că noi trebuie să avem produsele mai ieftine, nu numai eu sunt de acord, şi producătorii au fost de acord, toată lumea a fost de acord ca ţările care au o putere de cumpărare mai mică să beneficieze de un preţ special. Nu cred că poate exista aici o interpretare alta decât pur socială pentru aceste state. Pe scurt, preţul de compensare european este o idee bună, dar suntem destul de departe de acel moment acum”,  a declarat Iulian Trandafir în cadrul videoconferinţei ZF Cei mai mari jucători din economie. Fabricat în România 2020.

 

Ce a mai declarat Iulian Trandafir:

 

·         Începutul de an a fost unul normal, în martie a fost o cerere de 22% pe toată piaţa. Luna martie a fost una dintre cele mai bune luni din ultimii ani. În aprilie avem o scădere de circa 30% pe piaţă. În mai a fost o scădere de 17% faţă de aprilie, care deja scăzuse cu 30%.

·         Producţia de medicamente depinde de materia activă.

 

·         Faptul că produsele româneşti sunt produse generice cu preţuri foarte mici face ca producătorii români să aibă greutăţi financiare.

 

·         Dacă se presează foarte mult pe preţ, s-ar putea să nu mai avem produsele. Trebuie găsit un echilibru între produsele foarte ieftine, extrem de accesibile pentru pacientul român, şi preţul care să nu ducă la delistarea acelui produs din piaţa românească. Aici ar trebuie să se mai lucreze puţin, astfel încât pacientul român să aibă acces la tratament, indiferent de ce îi prescrie doctorul.  

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO