ZF 24

IULIUS anunţă numele proiectului de reconversie şi regenerare urbană de la Cluj-Napoca, dezvoltat pe fosta platformă industrială Carbochim

IULIUS anunţă numele proiectului de reconversie şi...

Autor: Roxana Rosu

10.09.2024, 17:34 696

Grupul Iulius a anuntat că proiectul de reconversie şi regenerare urbană de la Cluj-Napoca, dezvoltat pe fosta platformă industrială Carbochim, se va numi Rivus,  urmând să aibă o suprafaţă închiriabilă totală de 165.000 mp, din care 145.000 mp pentru zona de retail şi 15.000 mp spratii de birouri.

Proiectul a fost aprobat recent de Consiliul Local Cluj Napoca şi presupune o investitie estimată la peste jumătate de miliard de euro, a companiilor IULIUS şi Atterbury Europe.

Rivus va avea peste 400 de magazine, peste 30 de restaurante-concept şi cafenele cu orientare spre râul Someş, Fresh Market pentru producătorii autohtoni, un parc şi spaţii verzi amenajate de peste 52.000 mp, grădină japoneză pe acoperiş, două clădiri industriale reconvertite în spaţii culturale şi office, centru de live arts şi sală de spectacole, Cinema şi open air cinema, precum şi spaţii de birouri de 15.000 mp GLA.

„Propunerea noastră pentru fosta platformă Carbochim are o componentă naturală pronunţată, care constă în amenajarea malurilor râului Someş, întregirea culoarului verde-albastru din zona de nord a oraşului şi crearea de la zero a unei grădini urbane spectaculoase, care se va întinde pe o treime din suprafaţa întregului proiect. RIVUS exprimă perfect viziunea noastră şi avem convingerea că va deveni, într-un mod natural, nu doar o destinaţie favorită, ci şi un nou reper al Clujului modern, vibrant, sustenabil.”, a spus Sorin Guttman, Manager RIVUS.

Proiectul a demarat prin relocarea şi retehnologizarea fabricii Carbochim într=o altă locatie şi pregătirea terenului prin dezmembrarea fostelor hale.

RIVUS Cluj-Napoca va fi primul proiect implementat de arhitectii olandezi UNStudio în România, aceştia având în portofoliu clădiri cum sunt Muzeul Mercedes-Benz din Stuttgart, Lyric Theatre Complex din Hong Kong, metroul din Doha sau Podul Erasmus din Rotterdam.

„Suntem foarte conştienţi de potenţialul pe care regenerarea urbană îl are pentru oraşe. În acest sens, este esenţial să căutăm noi modalităţi de reamenajare a zonelor urbane existente, în aşa fel încât să poată oferi ceva înapoi oraşului ca întreg, să reactiveze şi să însufleţească spaţiile şi zonele care s-au perimat de-a lungul anilor. Proiectarea pentru consolidarea şi susţinerea comunităţilor înseamnă să creezi locuri care aduc oamenii laolaltă”, a declarat Ben van Berkel, fondator şi arhitect principal UNStudio.

Prima etapă a lucrărilor, cea de dezmembrare a fostelor hale industriale, este aproape de finalizare, acesta fiind un demers independent de procesul de avizare şi autorizare a noului proiect.

Dezvoltatorul imobiliar Iulius are un portofoliu de peste 310.000 mp de retail, în două proiecte mixed-use de regenerare urbană (Palas Iaşi şi Iulius Town Timişoara), reţeaua naţională de shopping mall-uri regionale (Iulius Mall – Iaşi, Cluj-Napoca şi Suceava) şi proiectele Family Market din Iaşi (Miroslava şi Bucium).

Compania deţine şi 15 clădiri de birouri, la Iaşi, Cluj-Napoca şi Timişoara, cu o suprafaţă totală de peste 242.000 mp, în care sunt prezente peste 80 de companii şi unde lucrează peste 27.000 de angajaţi.