Christof Industries investeşte în România în biocombustibil din alge şi tehnologii pentru valorificarea deşeurilor chimice. În acest sens, compania dezvoltă soluţii pentru monitorizarea emisiilor de metan, reciclarea fosforului şi nitrogenului, contribuind la tranziţia energetică şi la reducerea impactului asupra mediului, spune Johann Christof, CEO în cadrul grupului austriac.
„Obiectivul nostru în România este să ne consolidăm tehnologia, în special cea privind algele, biocombustibilul. Funcţionăm şi ca furnizor de tehnologie pentru cei de la LyondellBasell şi BASF, care investesc în instalaţii de incinerare, noi având tehnologia necesară. Folosim deşeuri periculoase industriei, le ardem printr-un proces special pe care l-am dezvoltat şi, în final, căldura procesată se întoarce la client, care are nevoie de ea sub formă de energie termică din abur”, afirmă el.
Reprezentantul Christof a fost invitat în calitate de speaker la ZF Power Summit 2025 – Power to the region: Cum transformăm tranziţia energetică în competitivitate pentru industrie şi oportunităţi de dezvoltare. Summitul ajunge anul acesta la a paisprezecea ediţie.
„Am dezvoltat un sistem special în care creştem alge în sare, apoi le recoltăm, le presăm pentru a obţine ulei pe care îl folosim ulterior la HVO (motorină din surse regenerabile - n.r.) şi apoi la combustibil sustenabil pentru aviaţie”, adaugă Johann Christof.
Christof Industries este un business de familie cu 26 de companii la nivel internaţional, în 16 ţări şi 4.000 de angajaţi. Cele mai importante operaţiuni ale grupului care furnizează servicii pentru domeniul energetic şi industrie sunt în România, unde Christof are un business de 130 de milioane de euro, cu 2.300 de angajaţi.
„În România, oportunităţile vin dinspre deşeurile chimice, periculoase. Avem o tehnologie dezvoltată cu o universitate din Austria prin care putem recicla fosforul şi nitrogenul. Fosforul este o materie primă naturală, dar nu creşte din nou, deci o putem recicla şi o putem oferi industriei.”
Alte afirmaţii din timpul summitului:
- Algele sunt materia primă, dar au un impact imens deoarece algele iau dioxidul de carbon din aer pentru a putea creşte, deci este un impact foarte pozitiv.
- Multe companii au făcut asta, dar nu este atât de simplu cum sună. Altă tehnologie de aici, din România, este detectarea metanului. Metanul este principalul producător de emisii în atmosferă; există o lege a comunităţii europene care spune că trebuie să măsori emisiile de metan.
- În România ai mii de kilometri de ţevi de gaze. Petrom cred că are 10.000 de puncte de măsurare, iar reglementările spun că trebuie să măsori o dată la o lună, la şase luni. Pentru aceste măsurători folosim drone cu senzori, care zboară deasupra câmpurilor, în locul oamenilor.
- Se mai folosesc sateliţi, iar datele sunt colectate într-o platformă IT susţinută de inteligenţă artificială. Raportul care apare la final este securizat pe blockchain, deci este un impact pozitiv asupra mediului, asupra decarbonizării.
- Ne simţim bine în ceea ce priveşte tranziţia energetică, dar în acelaşi timp nu este o perioadă bună pentru europeni din cauza lipsei de petrol şi gaze pe care am văzut-o în ultimii ani pe fondul războiului din Europa.
- Sectorul tradiţional al petrolului şi gazului înseamnă în prezent maxim 30% din ce producem.