ZF 24

Jurnal de bursă 05 feb. 2014

Jurnal de bursă 05 feb. 2014
04.02.2014, 19:55 275

Acţiunea zilei de ieri
Acţiunile producătorului de energie Nuclearelectrica Bucureşti (SNN) au pierdut ieri 2,6% din valoare şi au atins un nou minim de la listarea companiei pe bursă din toamna anului trecut. Ultima tranzacţie realizată cu aceste acţiuni s-a realizat la un preţ de 9,84 lei/unitate, cu 12% sub preţul plătit de investitori cu ocazia ofertei publice de listare, de 11,2 lei/titlu.

Ieri s-au derulat pe piaţă tranzacţii cu acţiunile Nuclearelectrica în valoare de 1,08 mil. lei. De la începutul anului aceste acţiuni au înregistrat unul dintre cele mai mari declinuri din piaţă, de aproape 10%.

Acţiuni de urmărit azi

  • Transelectrica Bucureşti (TEL) după ce agenţia de rating Moody’s a îmbunătăţit perspectiva de rating a producătorului de energie de la „negativ“ la „stabil“. Acţiunile Transelectrica au câştigat ieri 0,5%.

  • Titlurile SIF Transilvania (SIF3) după ce doi insideri din cadrul companiei au fost raportaţi că au cumpărat luni un pachet de acţiuni din piaţă.

  • Acţiunile Băncii Transilvania (TLV) care au suferit ieri una dintre cele mai mari corecţii din piaţă, de 3,5%, şi au anulat câştigul de la începutul anului.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 05.02.2014

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO