Companii

Ikea încă caută teren pentru al doilea magazin în România

Ikea încă caută teren pentru al doilea magazin în...

Autor: Mădălina Dediu Panaete

15.08.2013, 13:25 4160

Suedezii nu au găsit un nou pol comercial în România care să genereze vânzări de mobilă şi decoraţiuni de 80-90 milioane de euro, cât este media vânzărilor Ikea în lume.

Magazinul Ikea din zona co­mercială Băneasa din nordul Capitalei, deţinut de gigantul suedez cu acelaşi nume, va rămâne cel puţin până la finalul anului 2014 singura unitate Ikea din România, deşi încă de la intrarea pe piaţa locală compania anunţa că are în plan deschiderea unui al doilea magazin.

În septembrie 2007, la şase luni de la inaugurarea magazinului din Capitală, oficialii Ikea anunţau că sunt în faza de elaborare a planurilor pentru un nou magazin şi că sunt în negocieri pentru achiziţia unui teren unde să fie amplasată noua unitate. Au trecut şase ani de atunci, iar al doilea magazin Ikea din România se află încă în stadiul de proiect.

„Este puţin probabil ca în 2014 să deschidem un nou magazin“, a declarat Cornel Oprişan, retail manager al Ikea România, care menţionează că retailerul este încă în căutarea unui teren pen­tru al doilea magazin.

Spre comparaţie, Ikea are şapte maga­zine în Polonia, ultimul fiind deschis în 2001, şi două în Ungaria, conform site-ului com­paniei. În ultimii ani s-au vehiculat mai multe deschideri de magazine ale Ikea în oraşe precum Cluj sau Iaşi, însă compania nu a confirmat până acum deschiderea unei unităţi în aceste oraşe.

Debutul pe piaţa locală al retailerului părea unul promiţător, astfel încât în primele şase luni de la deschiderea magazinului din Bucureşti Ikea ajunsese deja la vânzări de 40 de milioane de euro, luând circa 4% din piaţa de mobilă, conform datelor de la acea vreme.

Rezultatele au fost neaşteptat de bune chiar şi pentru oficialii companiei, care anunţau că pregătesc deschi­derea unui nou magazin. Avântul de început al suedezilor a fost temperat rapid de re­ducerea puterii de cum­părare şi de bugetele din ce în ce mai mici ale ro­mânilor.

Acţionarii nu pot fi convinşi deocamdată de către echipa locală a Ikea de faptul că în România mai există un al doilea pol comercial (după zona Băneasa din nordul Capitalei) care să genereze nu doar trafic, ci şi vânzări medii anuale de 80-90 de milioane de euro pentru un magazin de mobilă şi decoraţiuni.

Cum au trecut de la profit la pierderi

Pentru Ikea, boom-ul afacerilor din România a venit în 2008, când rulajele companiei au depăşit

Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO