ZF 24

Lăcrămioara Isărescu, fiica guvernatorului BNR Mugur Isărescu, demisionează de la Fondul Proprietatea

Lăcrămioara Isărescu, fiica guvernatorului BNR Mugur...

Autor: Liviu Popescu

06.05.2025, 15:48 44074

Lăcrămioara Isărescu, fiica guvernatorului BNR Mugur Isărescu, a demisionat marţi din Comitetul Reprezentanţilor Fondului Proprietatea, potrivit unui anunţ publicat la bvb.ro. Ea a fost numită în septembrie 2024 în calitate de membru al Comitetului Reprezentanţilor al Fondului Proprietatea, pentru un mandat de trei ani, în urma votului exprimat de acţionari.

Comitetul Reprezentanţilor este entitatea care se ocupă de administrarea activelor Fondului, precum listări, tranzacţii  şi alte operaţiuni. A fost propusă de un fond de investiţii al Băncii Transilvania.

Lăcrămioara Isărescu, economist cu un Master în Relaţii Economice Internaţionale, absolventă MBA, propusă de fondul de investiţii BT Maxim, administrat de BT AM din grupul financiar Banca Transilvania. “Strămoşii mei şi-au servit comunităţile în diferite calităţi, ca funcţionari publici, profesori, preoţi sau ofiţeri de armată. Am la bază onestitatea, integritatea şi profesionalismul şi sunt atrasă de persoanele şi organizaţiile care împărtăşesc aceste principii”, scrie ea în scrisoarea adresată acţionarilor. Potrivit CV-ului, din 2014 încoace, Lăcrămioara Isărescu ocupă funcţia de Responsabil Relaţii Guvernamentale şi de Reglementare IBM România şi Moldova. Anterior (2011-2014) a fost Director de Relaţii Guvernamentale şi de Reglementare.

“Cred că experienţa mea vastă în: (1) analizarea şi interpretarea cadrelor de reglementare complexe, inclusiv a programelor economice naţionale şi europene, (2) asigurarea alinierii între interesele private şi publice prin soluţii strategice pentru afaceri şi (3) determinarea implementării strategiei, vor fi valoroase pentru misiunea Consiliului de a înscrie fondul pe o nouă cale de investiţii. În plus, pentru viitorul sectorului român al afacerilor, mediul european de reglementare va fi din ce în ce mai relevant şi sunt încrezător că experienţa mea în acest domeniu va adăuga valoare fondului”.

FP are o capitalizare de 1,25 mld. lei.​

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cele mai citite ştiri