• Leu / EUR4.9469
  • Leu / GBP5.8072
  • Leu / USD4.7475
ZF 24

Liber la terase? Terasele s-ar putea redeschide de luni, nu de la 1 iunie cum se preconiza iniţial

Liber la terase? Terasele s-ar putea redeschide de luni, nu de la 1 iunie cum se preconiza iniţial

Autor: Eduard Popescu

13.05.2020, 12:06 1382

Proiectul de lege privind starea de alertă stabileşte, în varianta adoptată de Senat, că terasele care respectă măsurile de protecţie pot fi redeschise. Proiectul este discutat miercuri de deputaţi, apoi documentul va fi trimis spre promulgare preşedintelui. 

În varianta adoptată, marţi, de plenul Senatului, proiectul de lege pentru instituirea stării de alertă stabileşte ca terasele ce respectă măsurile de protecţie sanitară să poată funcţiona.

Forma finală a documentului va fi stabilită miercuri de Camera Deputaţilor. Dacă se respectă calendarul, noua lege va fi publicată vineri în Monitorul Oficial şi va intra în vigoare la trei zile de la apariţie, adică luni, 18 mai.

Reprezentanţii Guvernului au spus, în mai multe rânduri, că deschiderea teraselor s-ar putea produce odată cu cel de-al doilea val de relaxare a măsurilor, programat pentru 1 iunie. Planul Executivului ar putea fi însă dat peste cap dacă deputaţii vor păstra măsura adoptată de senatori.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9469
Diferență: 0,0222
Ieri: 4.9458
Azi: 4.7475
Diferență: -0,3526
Ieri: 4.7643
Azi: 5.8072
Diferență: 0,062
Ieri: 5.8036
Azi: 4.7246
Diferență: -0,7374
Ieri: 4.7597