• Leu / EUR5.2424
  • Leu / GBP6.1368
  • Leu / USD4.5444
ZF 24

Libra Internet Bank acordă o finanţare de 56 milioane de lei pentru proiectul rezidenţial CITIUS din Cluj-Napoca, dezvoltat de omul de afaceri Radu Taica pe amplasamentul fostei platforme industriale Fimaro

Libra Internet Bank acordă o finanţare de 56 milioane...

Autor: Roxana Rosu

17.07.2026, 10:07 229

Libra Internet Bank acordă o finanţare de 56 milioane de lei pentru proiectul rezidenţial CITIUS din Cluj-Napoca, dezvoltat de omul de afaceri Radu Taica pe amplasamentul fostei platforme industriale Fimaro.

Această etapă are o valoare totală de aproximativ 100 de milioane de lei, iar finalizarea lucrărilor de construcţie este prevăzută pentru decembrie 2027.

„Finanţarea acordată de Libra Internet Bank reprezintă o confirmare importantă a solidităţii proiectului CITIUS şi a potenţialului său pe piaţa rezidenţială din Cluj-Napoca. Prima etapă se află într-un stadiu avansat, cu structura celor patru corpuri finalizată şi un număr de unităţi vândute în conformitate cu planul de vânzări. Acest parteneriat ne oferă predictibilitatea necesară pentru a continua lucrările în ritmul planificat şi pentru a livra locuinţe la standardele asumate”, a declarat Radu Taica, Director General şi acţionar majoritar al Fimaro Development.

Te-ar putea interesa și:

CITIUS este un proiect de regenerare urbană care transformă fosta platformă industrială într-o comunitate rezidenţială cu peste 600 de locuinţe. Prima etapă include patru corpuri de clădire, 172 de apartamente şi 178 de locuri de parcare subterană.

„Credem în proiectele de regenerare urbană care contribuie la dezvoltarea sustenabilă a marilor oraşe şi creează comunităţi moderne. CITIUS este un exemplu relevant al modului în care astfel de investiţii pot transforma foste zone industriale şi pot răspunde cererii tot mai mari pentru locuinţe de calitate în Cluj-Napoca”, a declarat Cristina Mahika-Voiconi, Director General Libra Internet Bank.

Libra Internet Bank are o reţea de 59 de sucursale în Bucureşti şi alte oraşe mari din România. Banca a fost înfiinţată în 1996 în Bucureşti şi face parte din grupul american de investiţii New Century Holdings (NCH).

a

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează Conferința ZF Pharma, 28-29 septembrie
Principalele valute BNR - ieri, 19:21
EUR
USD
GBP
Azi: 5.2424
Diferență: -0,0934
Ieri: 5.2424
Azi: 4.5444
Diferență: -0,3312
Ieri: 4.5444
Azi: 6.1368
Diferență: 0,0587
Ieri: 6.1368