Pe 16 mai 2014, în timpul mandatului meu de ministru delegat pentru buget, România a obţinut ratingul de ţară recomandat pentru investiţii (BBB-) de la Standard & Poor’s. Era ultima dintre cele trei mari agenţii de rating (alături de Fitch şi Moody’s) care ne ţinea încă în categoria “junk”, după şase ani de când fusesem retrogradaţi acolo. Deşi acţionează independent, contează enorm semnalul în piaţă: prima agenţie care te retrogradează şi ultima care îmbunătăţeşte ratingul au cea mai mare însemnătate. De exemplu, marile fonduri de pensii americane nu pot investi în titluri de stat dacă ţara respectivă nu are rating investment grade de la toate cele trei mari agenţii de rating.
Nu dobânda este cea mai mare implicaţie a ratingului, ci însuşi accesul la finanţare. Dacă nu ai cel puţin BBB-, vor fi semnificativ mai puţini finanţatori pentru datoria ta. România plăteşte deja (şi nu de azi de ieri) dobânzi de “junk” (ne împrumutăm mult mai scump decât ţări precum Serbia sau Turcia, care nu au investment grade de la toate agenţiile), dar cel puţin avem acces la finanţare (sunt destui cumpărători).
Desigur, odată cu mai mulţi investitori vine şi capacitatea de a mai reduce costurile, dar aceasta este constrânsă de realităţile macroeconomice (în special rata inflaţiei, deficitul bugetar şi de cont curent, dar şi rezervele şi cursul real de schimb).
Obtinerea ratingului recomandat investitiilor in mai 2014 nu a fost intamplatoare, ci rezultatul unor ani de eforturi de consolidare fiscala si de atitudine pro-activa in fata agentiilor de rating. În agitaţia de a evita o retrogradare a ratingului de ţară, tindem să uităm cum a fost obţinut acesta şi ne lipseşte perspectiva pe termen mediu şi lung. Iată cinci puncte esenţiale care ne pot fi de ajutor în interacţiunea cu agenţiile de rating.
1. Consolidarea fiscală. Consolidarea fiscală a început în 2010, a fost brutală şi cu o eficienţă relativă. Dupa 2012 s-a schimbat filozofia fiscala: a crescut salariul minim, s-au prioritizat investitiile, s-au platit arieratele si s-a evitat acumularea altora, unele companii de stat cu pierderi au fost bagate in insolventa, dar mai ales deficitul a coborat in 2013 sub pragul de 3% din PIB (desi au inceput sa se plateasca inapoi salariile taiate si contributiile luate de la pensionari), iar bugetul pentru 2014 a consfintit continuarea tendintei de ajustare. De altfel, in iunie 2013 Romania a iesit din procedura de deficit bugetar excesiv, a atins faimosul MTO (obiectivul bugetar pe termen mediu) iar in 2014 a realizat chiar excedent bugetar primar (excedent bugetar daca nu luam in calcul cheltuielile cu dobanzile la datoria publica). Acum, consolidarea fiscală a început în 2024 cu unele măsuri pe partea de venituri, care au fost însă acoperite de creşterea cheltuielilor; a continuat în forţă în 2025 şi 2026 cu îngheţarea salariilor şi pensiilor, creşterea TVA, precum şi cu multe alte măsuri de austeritate. Există mai multe modalităţi de a reduce deficitul, dar ceea ce contează este sustenabilitatea acestei reduceri, ceea ce implică o ajustare echilibrată şi pe partea de venituri şi pe partea de cheltuieli. Alegerea mixului de consolidare este o decizie de politică economică (de exemplu, eu aş fi preferat acum impozitarea progresivă decât creşterea TVA), dar cel mai important este ca tendinţa de ajustare să continue.
2. Atitudinea proactivă. Am condus negocierile cu agenţiile de rating, dar nu am aşteptat doar vizitele analiştilor acestora la Bucureşti. În plus, am solicitat şi am obţinut întâlniri formale cu agenţiile de rating, de fiecare dată când participam la reuniunile FMI şi ale Băncii Mondiale, de la Washington (o dată la şase luni). S-a construit astfel o relaţie de încredere, bazată pe faptul că interlocutorul lor nu se schimbase de la o lună la alta, angajamentele faţă de FMI erau îndeplinite şi se putea observa progresul reformelor. Mai mult, echipa de negociere nu se angaja la ceea ce nu se putea îndeplini, dar îndeplinea angajamentele de reformă pe care si le luase. Chiar în timpul discuţiilor din zilele acestea, ar fi bine ca România să solicite întâlniri la nivel înalt cu agenţiile de rating în cadrul următoarei reuniuni anuale a FMI şi a Băncii Mondiale (din luna octombrie); în cadrul acelor întâlniri, va trebui să fim bine pregătiţi cu planul fiscal pentru 2027, care este o sursă majoră de incertitudine. Important este sa aratam ca stim ce vrem si avem si mijloacele de a livra.
3. Înţelegerea regulilor jocului. Agenţiile de rating au în faţă toate cifrele noastre, evaluările organismelor internaţionale şi propriile modele. Dar şi noi eram documentaţi la vremea aceea: citisem atent metodologia lor şi chiar o replicasem pentru a înţelege şi ceea ce nu ne spuneau. De exemplu, am constatat că reducerea deficitului de cont curent nu fusese luată în calcul; când am arătat acest lucru, a urmat o îmbunătăţire a perspectivei după câteva săptămâni. Mai mult, pe lângă factorii obiectivi din metodologie, există şi ajustări subiective (la latitudinea agenţiei), care, de obicei, trag ratingul în jos. Trebuie să fim pregătiţi cu contraargumente: de exemplu, în sectorul financiar, toţi indicatorii noştri sunt pe verde (comparativ cu media UE). Incertitudinea politică este un element negativ, dar şi aici un acord asupra principalelor ţinte şi măsuri reprezintă un factor de contrabalanşare. Sau, în ceea ce priveşte legea pensiilor, deja adoptată, efectul va deveni pozitiv pentru buget după 2027 (cheltuielile vor fi mai mici decât dacă s-ar fi păstrat vechea lege). In ceea ce priveşte legea salarizării unitare, impactul bugetar ar trebui să poată fi esalonat pe mai mulţi ani, iar coeficienţii să reflecte priorităţile unei societăţi care vrea să se dezvolte (sănătate şi educaţie).
4. Punctul de plecare. Mulţi ani după 2014, România ar fi meritat un rating mai bun decât BBB-. Prin comparatie cu tarile din grupul nostru (Polonia, Ungaria, Republica Ceha, Slovacia) – pentru ca ratingul se face comparativ – ar fi trebuit sa avem unul-doua niveluri peste BBB- (adica se ne apropiem de A; ). Rata şomajului şi ritmul de creştere al PIB-ului pe locuitor sunt puncte forte; din 2014 până astăzi, PIB-ul pe locuitor al României a crescut cu peste 50% în preţuri constante şi cu peste 100% în preţuri curente – fapt care nu a fost reflectat în rating. Şi nu trebuie uitat că datoria publică a României, deşi în creştere, ascunde şi o parte bună: o rezervă (un buffer) a Ministerului Finanţelor, care există ca atare şi care ar trebui luată în calculul datoriei nete. Ar fi trebuit sa fim mai sus astazi, astfel incat o eventuala retrogradare sa nu ne duca sub pragul recomandat investitiilor. Nu am profitat de un context favorabil, dar aceste lucruri trebuie discutate, pentru o abordare echilibrată.
5. Strategia fiscal-bugetara. Toată lumea aşteaptă rectificarea bugetară şi draftul bugetului pentru 2027. Cu cât sunt mai repede puse pe masă, cu atât vom avea o credibilitate mai mare. Chiar daca atingem un deficit de 6% din PIB anul acesta, nu este clar cum vom ajunge sub 3% in anii urmatori, in conditiile unei cresteri economice sub potential (desi investitiile in infrastructura din ultimii ani ar trebui sa inceapa sa produca un efect de antrenare) si in absenta unor masuri asumate atat pe venituri cat si pe cheltuieli.
Evaluarea de ţară este un proces. Nimeni nu incepe de la zero. Poate unii dintre decidenţii de astăzi vor lua în considerare această opinie a unui profesor universitar, care a învăţat, la rândul său, câte ceva din discuţiile cu agenţiile de rating.
