ZF 24

Lucrările de extindere a primului mall din Braşov încep în vară

Lucrările de extindere a primului mall din Braşov...

Autor: Cristina Cuncea

20.01.2015, 15:48 1142

"Cererea de metri pătraţi suplimentari faţă de ceea ce am închiriat deja a apărut destul de repede, mai repede decât ne aşteptam noi şi atunci am demarat deja proiectarea pentru faza a doua. Suntem în proiectare pentru extensia centrului comercial, care va fi sub formă de retail parc, unde astăzi ştim că putem să facem undeva la 13.500 de metri pătraţi suplimentari şi unde ne propunem să începem construcţia în luna iunie, cu termen de finalizare cel mai probabil în aprilie 2016. Investiţia totală se ridică la 10 milioane de euro, inclusiv teren", a declarat pentru MEDIAFAX Tatian Diaconu, director general al Immochan România.

Extinderea va cuprinde spaţii de tip big-box, cu suprafeţe între 800 şi 2.000 de metri pătraţi.

"Negociem cu un operator de fitness, care vrea să vină pe 2.000 de metri pătraţi, cu unul de mobilă şi cu un operator de sport. În principiu încercăm să aducem operatori care să fie complementari cu partea de mall. Surprinderea a fost mare prin prisma faptului că aceşti operatori au venit către noi solicitându-ne spaţii de mari dimensiuni în partea de mall şi noi nu mai avem aceste suprafeţe mari, fiind limitate, la sub 10 spaţii. Cererea aceasta de pe piaţă ne-a forţat să demarăm mai repede faza a doua cu cel puţin 6 luni", a explicat Diaconu.

Immochan va deschide pe 27 martie centrul comercial Coresi din Braşov, amplasat pe terenul fostei uzine Tractorul, investiţie de 60 de milioane de euro.

"Din punct de vedere al construcţiei, suntem pe ultima sută de metri, am predat spaţiile către chiriaşii mari, cu peste 1.000 de metri pătraţi. Suntem în proces de predare a spaţiilor pentru chiriaşii medii, de 400-500 metri pătraţi, iar începând din 2 februarie vom preda spaţiile mici", a apreciat reprezentantul companiei.

Immochan a încheiat contracte pentru 85% din suprafaţa de 45.000 de metri pătraţi a centrului comercial, inclusiv hipermarketul Auchan (13.300 metri pătraţi), iar la livrare Diaconu estimează un grad de ocupare de 95-98%. Veniturile din închirierea centrului comercial sunt estimate la 5 milioane de euro în primul an, în condiţiile în care retailerii plătesc o chirie fixă, însă după primii ani de funcţionare aceştia vor plăti chirie procentuală, stabilită în funcţie de vânzări.

"Vor mai rămâne câteva spaţii goale pe care nu ne grăbim să le închiriem. Suntem în negociere cu anumiţi operatori, negocieri pe care le-am demarat un pic mai târziu, astfel că aceştia vor deschide magazinele cu un decalaj de 2-3 săptămâni. Ne dorim ca în ziua livrării toate magazinele să fie deschise, lucru dorit şi de retaileri, având în vedere fluxul de clienţi din ziua deschiderii", a precizat Diaconu.

Tot în acest an, compania vrea să înceapă şi pregătirea terenului pentru dezvoltarea zonei rezidenţiale.

"Pe partea de rezidenţial, vrem să începem demolările şi celelalte lucrări de pregătire a terenului, după deschiderea centrului comercial, în mai-iunie. Este un proiect în sine, prin care pregătim tot terenul de vizavi de mall pentru ceea ce va fi programul rezidenţial, dar şi pentru ceea ce va fi într-o etapă ulterioară, partea de retail. Pentru rezidenţial vrem să pregătim 22 de hectare de teren, iar pentru partea de retail mai avem rezervate 8 hectare", a precizat Diaconu.

Immochan vrea să construiască partea de rezidenţial cu dezvoltatorul complexului Avangarden din Braşov.

"Avansarea proiectului depinde noi. Terenul are resturi de fundaţii, subsoluri, cu dificultăţi din punct de vedere al construcţiei, pe care le-am întâlnit şi în momenul dezvoltării centrului comercial. Lucrările de demolare şi pregătire a terenului reprezintă un proiect în sine. În mare parte, subsolurile sunt la 6 metri, iar acestea trebuie demolate. Dacă ne apucăm în mai-iunie, avem nevoie de 6 luni pentru demolare, astfel că în cel mai bun caz construcţia poate începe în primăvara lui 2016", a mai explicat oficialul Immochan.

Coresi va fi primul centru comercial livrat în acest an pe piaţa locală, dar şi prima investiţie de acest gen din Braşov, în condiţiile în care NEPI, compania poloneză Echo Investments şi Cora au în plan astfel de proiecte, însă niciunul nu a fost început.

"Braşovul la un moment dat va avea două centre comerciale mari. Însă, aşa cum arată lucrurile în momentul de faţă, nu cred că un al doilea centru comercial va apărea mai devreme de cel puţin 3 ani. Mă refer la faptul că nu există autorizaţie pentru un alt centru şi că operatorii mari care au semnat cu noi, probabil vor aştepta o perioadă de 12-16 luni pentru a înţelege cum funcţionează comerţul în Braşov. Cred că succesul aşteptat de la Coresi va încuraja un al doilea operator să construiască, dar cred că cel mai probabil acest lucru se va întâmpla într-un orizont de timp de 3-5 ani. Cele trei proiecte au fiecare avantaje şi incoveniente, dar oricare ar putea să se facă", a subliniat Diaconu.

În opinia sa, succesul Coresi se traduce în numărul de vizitatori pe care îl va reuşi să-l atragă şi care este estimat la 8 milioane de persoane în primul an şi la 10 milioane de persoane după 4-5 ani de funcţionare.

"Este o cifră mare pentru oraş şi regiune. Zona metropolitană a Braşovului, Făgăraş, Zărneşti, Sf. Gheorghe, chiar şi Miercurea Ciuc, toate oraşele acestea adunate îţi dau un potenţial de clienţi destul de mare. (...) Am încercat să facem cel mai bun proiect pentru întreaga regiune. L-am dimensionat ca atare. Să construieşti în provincie astăzi într-un oraş de 300.000 de locuitori 45.000 metri pătraţi închiriabili, să realizezi o construcţie de 72.000 metri pătraţi şi să investeşti 60 milioane de euro reprezintă o provocare. Provocarea din punctul meu de vedere este o provocare financiară a investitorului", a conchis Diaconu.

Immochan este filiala imobiliară a grupului francez Auchan.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO