Ucraina este statul cu una dintre cele mai agitate istorii din Europa de Est. La începutul erei creştine, stepele ucrainene au fost cotropite de diverşi invadatori, printre care îi putem aminti pe huni, goţi şi avari. Odată cu secolele IV-VII, primele comunităţi de slavi au început formarea aşezărilor pe pământurile Ucrainei de astăzi. O dinastie varangiană din Scandinavia s-a stabilit la Kiev în secolul al IX-lea, eliberând slavii de sub dominaţia khazară, luând astfel naştere, în jurul nucleului ucrainean, Rusia Kieveană. Ulterior, în istoria Ucrainei a urmat o întreagă serie de schimbări în ceea ce priveşte puterea şi dominaţia unui grup asupra celuilalt, potrivit Ukraine.com.
La mjlocul secolului al XIV-lea, Lituania a început să-şi extindă graniţele şi a preluat stăpânirea Ucrainei, moment istoric care s-a dovedit a fi benefic pentru ucraineni. Cu toate acestea, în 1569, Polonia şi Lituania au format o uniune care a perturbat pacea relativă de care se bucura poporul ucrinean. Ţăranii s-au trezit supuşi iobăgiei iar asupra Bisericii Ortodoxe Ucrainene a fost adusă persecuţia. În 1596, episcopii Bisericii Ucrainene, pentru a-şi păstra identitatea şi pentru a nu fi asimilaţi în catolicismul polonez, au preluat credinţa greco-catolică. Ei au recunoscut autoritatea papei, dar şi-au păstrat riturile ortodoxe.
În secolul al XVI-lea, a intrat în uz termenul „Ucraina”, cu sensul de „Ţară de margine”. În aceeaşi perioadă, Polonia şi Lituania au început luptele împotriva principatului în creştere al Moscovei pentru influenţa asupra Ucrainei. Mulţi ucraineni au fugit dincolo de zona de jos a Niprului pentru a scăpa de persecuţia religioasă şi de iobăgia aduse de dominaţia poloneză. Aceşti fugari au stabilit un ordin militar cunoscut sub numele de cazaci, sau Kozaks, termenul „kazak”, preluat din limba turcă, însemnând „aventurier” sau „haiduc”. Acest grup militaro-etnic a jucat un rol important în succesul revoluţiei împotriva dominaţiei poloneze din 1648.
Totuşi, Ucraina nu a putut rezista de una singura în planul geo-strategic al vremii, fapt care a condus la semnarea unui tratat cu Moscova. Cu toate că tratatul, în pofida recunoaşterii superiorităţii ruşilor moscoviţi, recunoştea şi anumite drepturi politice ale ucrainenilor, Rusia nu a respectat termenii înţelegerii şi a cucerit Ucraina la scurt timp. Ucraina a încheiat un tratat cu Polonia în 1658, moment care a dus la războiul ruso-polonez şi la împărţirea statului. Ulterior, istoria Ucrainei a suferit o succesiune de turbulenţe politice, până după săvârşirea Revoluţiei bolşevice, când Ucraina şi-a declarat independenţa completă în ianuarie 1918.
Cu toate aceastea, independenţa politică a Ucrainei nu a durat mult. După o serie de conflite desfăşurate în zonă, trupele sovietice au câştigat controlul asupra Ucrainei, care a devenit una dintre republicile URSS în 1922. Această includere în Uniunea Sovietică a adus multe greutăţi ucrainenilor, lucru care a dus la o apropie de Germania în momentul invadării din Al Doilea Război Mondial. În ciuda simpatiilor, nazişti i-au privit pe toţi slavii cu dispreţ şi i-au tratat foarte dur în timpul ocupaţiei militare.
După dezastrul celui de-al Doilea Război Mondial, Ucraina a continuat să sufere în drumul către independenţă. În iulie 1990, parlamentul ucrainean a adoptat o declaraţie de suveranitate, iar în august 1991 Ucraina a fost declarată independentă de Uniunea Sovietică. Astfel, Leonid Kravchuk a devenit primul preşedinte al Ucrainei în decembrie 1991. Totuşi, tensiunile dintre Rusia şi Ucraina au continuat să existe şi după câştigarea independenţei, acestea culminând în 2014 cu anexarea Peninsulei Crimeea. În prezent, Moscova pregăteşte o nouă invazie, ameninţând încă o dată în istorie suveranitatea şi independenţa Ucrainei.